În România există democrație, să nu cădem de pe harta speranței. Exercițiul parlamentar din seara și noaptea de 22 iunie, fotografiat de la distanță, arată așa ceva. Puterea votului e respectată și admisă în consecință.
În detaliu, ceea ce a însemnat căderea la vot a Guvernului PSD, propus cu un prim-ministru fugar din PNL, arată că vremea combinațiilor politice mărunte, a sforilor trase, s-a termiant. Sau, combinagiii și sforarii nu mai sunt cei care au fost altă dată. Un eșec major pentru cineva care seamănă cu Nicușor Dan și a capturat funcția de președinte. Mai cred că acolo e o clonă și nu e activistul civic, omul onest de până mai ieri (dacă aș fi față în față cu el i-aș cere buletinul și aș compara imaginea cu chipul).
Pe lângă înfrângerea primită de N. Dan, ultima pe care și-o mai permite pentru a spera să-și termine mandatul la termen, decontul politic e major în dreptul PSD, care are obligația să învețe, în caz contrar…
Am văzut un pesedist rațional, într-o declarație făcută pe holul Parlamentului, în momentele când era clar, guvernul Adrian Veștea-Marian Neacșu, nu avea cum să treacă. Paul Stănescu, fost secretar general al PSD, într-o perioadă când alegerile erau câștigate aprioric, punându-se doar problema scorului, cu cifra trei în față și chiar cu patru, a spus clar că președintele partidului, Sorin Grindeanu trebuie să-și asume funcția de prim-ministru. În fapt, l-a invitat pe acesta să probeze ghilotina politică, tocmai știind că, într-o perioadă complicată din punct de vedere economic, accederea lui Grindeanu în funcția de premier e o sinucidere. Replica lui Stănescu nu e despre patriotism, asumare sau despre identificarea virtuților unui bărbat de stat. E doar prima ieșire din linia generală a celor care văd în Grindeanu altceva decât i se spune, o invitație la ieșirea din scenă. Pentru că, Sorin Grindeanu nu vrea să fie prim-ministru, știe că nu există soluții miraculoase, iar fără acestea căderea în gol e inevitabilă. Problema ar fi, își asumă acesta să cadă singur sau e dispus să se prăbușească colectiv, cu un partid care, în pofida unor opinii opuse a făcut și lucruri bune pentru România. Altfel, zâmbind, Paul Stănescu îi arată direcția lui Sorin Grindeanu. Spre fotoliul de ceară așezat de un pat de rogojini unde iedul revoltat a încins cărbunii, așteptându-i prăbușirea. Până atunci, într-o bulă confortabilă, mentalul colectiv funcționează pe sindromul hippo (opinia persoanei cel mai bine plătite) atunci când aceasta servește sondaje fantasmagorice, realități paralele în care nu se vede fundătura din care AUR-ul a devenit un partid frecventabil, iar Ilie Bolojan un lider politic veritabil. Tocmai să rezolve aceste lucruri, Sorin Grindeanu, vorba lui Paul Stănescu, trebuie să-și asume funcția de prim-ministru.
