Prin excelență, Jean Lupu

Au trecut, iată, câteva zile de la, aș spune, fără nicio exagerare, cel mai important moment cultural din Slatina anului 2026. Nu dați cu pietre în autor atunci când veți spune că au existat nu știu ce sărbători, evenimente care marchează rădăcina firului de iarbă, tradiții inventate, susținute de politicienii momentului. Fie că sunt de stânga, fie că sunt de dreapta. Acolo sunt doar evenimente bugetate, comisionate pe măsură, să dea bine potențaților clipei.

Dau importanță, în contradictoriu cu cele de mai sus, la ceea ce a fost joi, 11 iunie 2026, la Slatina, în incinta Amfiteatrului de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”. Acolo, mulțumind de invitație, am asistat la destăinuiri, restituiri către oraș săvârșite de profesorul Jean Lupu. Un oltean plecat prima oară de acasă de la Brâncoveni, ajuns la Osica pentru a veni la Slatina și a merge la București. Dedicat, dincolo de modul prin care înțelegem acest cuvânt, muzicii și fenomenului muzical, profesor, dirijor, muzicolog, l-am descoperit pe Jean Lupu ca pe un tezaur viu, aparținând Slatinei, acolo unde a săvârșit fapte și acțiuni legate de domeniul artei, înțelegând că prin dăruire și sacrificiu poți obține semne care să marcheze trecerea prin această lume.

Amfiteatrul de la Titulescu, realizat urmare a stăruinței sale, o lucrare excepțională din punct de vedere al acusticii, depășind pe alocuri, prin acuretețe, chiar Ateneul Român, din această perspectivă, îi va purta, ca semn al recunoștinței, numele.

Cu 60 de ani de carieră muzicală, dirijor al unor coruri de referință, amintind aici: „Ciprian Porumbescu”, „Lirica”, „Simbol”, autor de manuale, recompensat cu distincții naționale și internaționale, Jean Lupu a venit joia trecută la Slatina, locul pe care îl consideră acasă, deși Bucureștiul îl primea pentru desăvârșirea carierei cu ceva decenii în urmă.
La cei 85 de ani ai săi, lucid, integru în alocuțiuni, Jean Lupu este o parte vie din istoria culturală a unui oraș, confiscată de regimuri în decursul timpului. Împăcat cu ideea că nu le știe pe toate, că ar mai fi multe de făcut, în cele două ore dedicate expoziției permanente de la Titulescu, am înțeles că există o unitate de măsură care separă Cultura de… cultură. Iar, dacă astăzi, slătineni și români deopotrivă, îl avem printre noi pe Jean Lupu, e ceva extraordinar. De bine pentru cei încăpățânați să nu abandoneze ideea așezării spre normalitate a unei societăți decăzută din ordinea firii.

Rămâne de văzut cum a zis înaintea întâlnirii cu tramvaiul ucigaș Nicolae Labiș, „Dacă toate astea fi-vor învățate, Restul o să vină de la sine-apoi…”