Un act de sprijin și responsabilitate față de societate a transformat o cantitate importantă de varză, care risca să rămână nevalorificată, într-un sprijin concret pentru zeci de locuitori ai comunei Grădinari. Primarul Bogdan Ioana a anunțat că producția oferită de inginerul Roșu a fost distribuită gratuit cetățenilor interesați, evitând astfel risipa alimentară și aducând un beneficiu direct familiilor din localitate. Edilul a evidențiat că astfel de inițiative demonstrează puterea implicării și a generozității, mulțumindu-i donatorului pentru gestul său.
„Dragi cetățeni, astăzi (n.r. 15 iunie) am primit din partea domnului inginer Roșu o cantitate importantă de varză pe care nu a mai reușit să o valorifice. Pentru a evita risipa și pentru ca această producție să fie de folos oamenilor, am decis să o distribuim gratuit celor care au dorit să beneficieze de ea. Mă bucur că am reușit să transformăm ceea ce s-ar fi putut pierde într-un sprijin binevenit pentru mulți dintre cetățenii comunei noastre. Consider că astfel de gesturi sunt importante și arată că, atunci când există bunăvoință și implicare, putem face lucruri frumoase pentru comunitate. Îi mulțumesc domnului inginer Roșu pentru generozitate și tuturor celor care au fost alături de noi. Solidaritatea și grija față de semeni sunt valori care ne unesc și care fac comunitatea noastră mai puternică”, este mesajul primarului comunei Grădinari, Bogdan Ioana.














