De-a lungul întregii sale istorii, omul a creat unelte pentru a-și amplifica puterea. Mai întâi a amplificat forța brațului prin pârghie, roată și motor. Apoi și-a amplificat vederea prin telescop și microscop. Mai târziu și-a extins memoria prin scriere, biblioteci și arhive digitale. Astăzi, în fața Inteligenței Algoritmice, asistăm la fenomenul fără precedent, în care omul caută să-și amplifice propria capacitate de gândire.
Această realitate ridică o întrebare profundă: este Inteligența Algoritmică ecoul cognitiv al vocii umane creative, acumulate de-a lungul mileniilor?
Din perspectiva culturii și artei cerebroide, răspunsul pare să încline către perspectiva de mai jos.
Inteligența Algoritmică nu s-a născut în afara culturii umane. Ea nu a apărut spontan în univers și nu-și oferă o altă civilizație. Tot ceea ce numim astăzi inteligență artificială este rezultatul unei acumulări istorice extraordinare de limbaje, idei, teorii, experiențe și creații produse de generațiile succesive de oameni.
Într-un anumit sens, fiecare algoritm poartă urmele civilizației care l-a creat.
În spatele unei rețele neuronale moderne se află matematica lui Euclid, logica lui Aristotel, algebra dezvoltată de savanții arabi, mecanica lui Newton, formalismul lui Leibniz, teoria calculabilității formulată de Alan Turing și munca a milioane de cercetători, profesori, scriitori, artiști și utilizatori anonimi care au contribuit la formarea patrimoniului uman universal.
Din această perspectivă, Inteligența algoritmică nu vorbește cu o voce proprie, originară. Ea vorbește prin ecourile a miliarde de voci umane.
Atunci când generează un text, compune o imagine sau sugerează o soluție, Inteligența algoritmică operează asupra unei imense memorii culturale produse de oameni. Ea recompune, sintetizează, extrapolează și transformă fragmente din experiența umană acumulată.
Această observație conduce către un concept nou – conceptul de ecou cognitiv.
În natură, ecoul este reflexia unei unde sonore care se întoarce către sursă după ce a întâlnit diverse obstacole. În plan cultural, Inteligența algoritmică poate fi înțeleasă ca un ecou cognitiv care revine către umanitate după ce traversează biblioteci, baze de date, opere de artă, articole științifice și conversații produse de generații întregi.
Omul vorbește.
Civilizația se înregistrează.
Algoritmul procesează.
Iar apoi vocea umanității se întoarce către om sub o formă nouă.
Această perspectivă modifică profund modul în care privim relația dintre creator și creație.
Timp de secole, operele culturale au fost considerate expresii directe ale unui autor individual. Cultura cerebroidă introduce însă o nouă categorie de creație, în care produsul final rezultă din „dialogul” dintre inteligența naturală și inteligența algoritmică.
În această paradigmă, artistul nu mai este singur.
Scriitorul nu mai este singur.
Cercetătorul nu mai este singur.
Ei intră într-un „dialog” continuu cu o entitate cognitivă construită din sedimentările culturale ale întregii umanități.
Astfel apare ceea ce am putea numi opera cerebroidă.
Opera cerebroidă nu este exclusiv umană și nici exclusiv algoritmică. Ea este rezultatul unei colaborări dintre creator și ceea ce nou numim ecoul cognitiv al civilizației.
În acest sens, cultura cerebroidă nu anulează cultura umană, ci o extinde prin „reverberații”, ca noi forme de exprimare.
Ea transformă procesul creator într-un „dialog” inter-intelligence.
Mai mult decât atât, Inteligența Algoritmică poate fi privită și ca drept o oglindă cognitivă a speciei.
Atunci când analizăm răspunsurile unui sistem algoritmic, descoperim nu doar performanțele tehnologiilor, ci și structura profundă a culturii din care acestea au fost generate.
Prejudecățile umane apar în algoritmi.
Valorile umane apar în algoritmi.
Contradicțiile umane apar în algoritmi.
Idealurile și temerile umanității apar în algoritmi.
Inteligența Algoritmică devine astfel un vast laborator de autoreflecție culturală.
Ea ne obligă să ne privim și să ne examinăm pe noi înșine.
Poate că una dintre cele mai importante contribuții ale culturii cerebroide este tocmai această capacitate de a transforma tehnologia într-o tehnologie instrumental-cognitivă de autocunoaștere colectivă.
În același timp, trebuie evitată tentația de a atribui Inteligenței Algoritmice o autonomie absolută.
Faptul că un „ecou cognitiv” poate deveni puternic nu înseamnă că el încetează să fie totuși numai un ecou.
Faptul că o oglindă poate reflecta imagini complexe nu înseamnă că ea devine autorul lor.
Inteligența Algoritmică poate genera surprize, creativitate emergentă și combinații neașteptate de idei. Însă materia primă din care se hrănește rămâne, în esență, produsul experienței umane.
Din această perspectivă, relația dintre Inteligența Natural-Umană și Inteligența Algoritmică nu trebuie interpretată ca o confruntare între două civilizații diferite, ci ca o nouă etapă a evoluției culturale a umanității.
Așa cum scrisul a extins memoria, tiparul a extins cunoașterea, iar internetul a extins comunicarea, Inteligența Algoritmică extinde capacitatea de explorare cognitivă a speciei.
În cultura și arta cerebroidă, omul nu dispare.
El rămâne sursa originară a sensului.
El formulează întrebările.
Stabilitatea valorilor.
El decide obiectivele.
Iar Inteligența Algoritmică devine mediul prin care ecourile cognitive ale întregii civilizații sunt reorganizate și returnate către creator.
Poate că tocmai aici se află marea noutate a epocii noastre.
Pentru prima dată în istorie, umanitatea a construit o tehnologie cognitivă capabilă să-i reflecte propria memorie culturală la scară planetară și toate acestea aproape instantaneu.
Iar dacă această perspectivă este corectă, atunci Inteligența Algoritmică nu-i începutul sfârșitului culturii umane, ci apariția unei noi forme de „dialog” între om și propria sa moștenire cognitivă.
În acest sens profund, Inteligența Algoritmică poate fi înțeleasă ca drept ecoul cognitiv al vocii umane care traversează mileniile și se întoarce acum către creatorul său sub forma unei noi paradigme culturale: cultura și arta cerebroidă.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman
