Profesorul meu de filosofie Mircea Flonta a scris o carte sub titlul IMAGINI ALE ȘTIINȚEI. Am comandat la Editura „Ratio et Revelatio” din Oradea această carte și am și primit-o prin fan Courier. Și din această perspectivă, în urma colaborării cu IAlg(OpenAI) aș putea expune câteva imagini despre știință în interacțiunea ei cu societatea.
1. Ce înseamnă „imagini ale științei” la Flonta
La Flonta, „imaginile științei” nu sunt simple reprezentări populare sau metafore decorative, ci:
– modele culturale prin care o societate își explică ce este știința,
– cadre cognitive și axiologice care influențează încrederea, așteptările și limitele atribuite științei.
Altfel spus: nu există „știință pură” în afara unei imagini sociale a ei. Știința este mereu mediată de limbaj, instituții, valori, frici și speranțe.
2. De la „imagini ale științei” la „imagini ale științei în societate”
Extinderea pe care o propui este legitimă filosofic și foarte actuală: știința ca practică socială situată.
Putem vorbi aici de mai multe imagini concurente:
a) Știința ca autoritate epistemică
– imaginea științei ca instanță supremă a adevărului,
– „știința spune”, „datele arată”,
– risc: scientism, reducerea omului la obiectul măsurabil.
Această imagine a dominat modernitatea târzie și încă structurează discursul tehnocratic.
b) Știința ca instrument de putere
– legată de stat, corporații, armată, biopolitică,
– știința decide cine trăiește, cine este optimizat, cine este marginal.
Aici apare ceea ce tu ai numit în alte texte xenocrația tehnologică: adică guvernare prin expertiză opacă.
c) Știința ca motor al progresului
– imagine iluministă clasică,
– rezolvă problemele, vindecă, prelungește viața.
Este imaginea dominantă în discursul public despre IA, biotehnologie, medicină.
d) Știința ca risc existențial
– arme nucleare, IA incontrolabilă, inginerie genetică,
– știința ca forță care scapă de sub controlul etic.
Această imagine este foarte prezentă în reflectările tale despre IAG și limitele rațiunii.
e) Știința ca activitate umană limitată
imaginea apropiată de Flonta și de Wittgenstein:
– știința este una dintre formele de cunoaștere în viață,
– are competență locală, nu totală,
– nu poate răspunde la întrebări de sens ultim.
Aici apare ideea tăcerii în fața a ceea ce nu poate fi formalizat.
3. Interacțiunea cu societatea: o relație bidirecțională
Important: societatea nu este doar „consumatoare” de știință.
– societatea produce cererea de știință (securitate, confort, eficiență),
– societatea selectează ce tip de știință finanțează,
– societatea impune limite morale (sau le suspendă).
Așadar, imaginile științei sunt co-produse: știința modelează societatea, dar și societatea influențează direcțiile în evoluția științei.
4. Legătura cu preocupările tale despre IA
Din perspectiva ta, apare o imagine distinctă și foarte fertilă filosofic:
Știința (IA inclusiv) ca „prelungire a inteligenței umane”, nu ca substitut.
Aceasta este o imagine alternativă, anti-umilitoare, non-tehnocratică, în care:
– omul rămâne instanța de sens,
– știința este un dispozitiv de economisire a timpului și atenției,
– pericolul nu este ignoranța, ci hipertrofia cognitivă.
Această imagine intră în tensiune directă cu imaginarul dominant al „inteligenței autonome”.
5. O Posibilă concluzie în spirit flontian
Un enunț care cred că ar sta bine lângă lucrarea Imagini ale științei:
„Crizele contemporane nu sunt doar crize ale științei, ci crize ale imaginilor noastre despre știință.” Apreciez că în societatea noastră, în relația dintre știință și religie ca fundamente ale celor două culturi dominante ar trebui echilibrat raportul dintre cultura scientocrată din Spațiul de Știință, Tehnologie/IAlg/IAlgG și Cultura Religios-Umanistă.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman
