Timpul trecut de la momentul moțiunii de cenzură în urma căreia a căzut guvernul Ilie Bolojan se numără deja în săptămâni.
Până acum nicio propunere avansată în spațiul public cu un candidat pentru funcția vacantă.
Potrivit aritmeticii parlamentare, PSD, partidul cu cele mai multe mandate are întâietate în desemnarea acestuia.
Logica de mai sus este înfrântă, prin explicația oferită, joi, 28 mai, la Slatina, de primvicepreședintele PSD, totodată președintele organizației Olt, Marius Oprescu.
Deși admite rolul principal în această problemă, soluția desemnării unei propuneri trebuie să vină de la președintele României, Nicușor Dan.
Oprescu invocă în acest sens rolul șefului statului în deblocarea crizei guvernamentale, prin nominalizarea pe care trebuie să o facă președintele României, conform atribuțiilor constituționale .
Chiar și în condițiile în care în spațiul public este vehiculată ideea unui premier tehnocrat, potrivit celor declarate de Marius Oprescu, ideea nu este respinsă aprioric, condiția pusă de PSD este ca această nominalizare să devină publică și asumată de președintele Dan, pentru a putea fi luată în considerare și analiza social democraților.
„Conform Constituției, președintele cheamă partidele la consultări și propune prim-ministru de acolo de unde consideră că s-a creat o majoritate. Așa spune Constituția. Au fost consultări acum două săptămâni, așteptăm să vedem dacă președintele mai cheamă din nou partidele la consultări sau va desemna efectiv un premier. Agreăm opțiunea unui premier tehnocrat cu îndeplinirea următoarelor condiții: să cunoască bine clasa politică din România, pentru că, dacă pleacă un om rigid, pentru că principalul motiv al moțiunii de cenzură pe care PSD a depus-o împotriva Guvernului Bolojan, a fost vorba despre comportamentul lui Ilie Bolojan, care nu ținea cont de nimeni. Nu poți să încerci să conduci un Guvern singur, atâta timp cât stai pe o majoritate formată din patru partide plus minoritățile. Trebuie să ții cont de fiecare partid, ca în programul de guvernare al României să introduci măsuri propuse de toate partide. Noi agreăm aceste variante, inclusiv formula unui Guvern tehnocrat, cu îndeplinirea unor condiții, să cunoască bine clasa politică, să cunoască economie, pentru că Ilie Bolojan ne-a dovedit că habar nu are despre economie. Uitați-vă că România a intrat în recesiune economică după toate măsurile luate de Ilie Bolojan, avem cel mai mare deficit din Europa, chiar mai mare decât Ucraina care se află în război. Este clar că trebuie să cunoască foarte bine economia. PSD își rezervă dreptul de a fi de acord cu un premier tehnocrat, în funcție de persoană, cum este Eugen Tomac! Nu avem un vot în partid, pentru că nu este o decizie oficială. Nu aș putea să vorbesc în numele partidului. Personal, îl agreez. Întâlnirea de la Cotroceni a fost productivă, președintele a avut un mod uman de a se comporta. Nu am fost la consultări altă dată, cu alți președinți, dar din ce îmi povesteau colegii mei, care au participat la mai multe consultări și cu președinți din urmă, să știți că există o diferență, pe care noi o apreciem”, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.














