Înălțarea Domnului reprezintă o zi de mare însemnătate în viața creștinilor, fiind vorba de înălțarea Domnului la cer. Această sărbătoare creștină se celebrează la 40 de zile, după Invierea Domnului, în joia din săptămâna a VI-a după Sfântul Paști, purtând numele în popor de, „Sărbătoarea Ispasului”. În această zi, dimineața, gospodinele vopsesc ouă în foi de ceapă roșie și împart cozonac pentru cei plecați la cer. În casele creștinilor se ciocnesc ouă pentru ca oamenii care trăiesc în ea să fie sănătoși și feriți de rele. Se salută prin „Hristos s-a Înălțat!” și „Adevărat s-a Înălțat!”. Tot în această zi se sărbătorește și Sfântul Constantin și Elena, unde peste 1,5 milioane de români își celebrează ziua de nume. De menționat și un eveniment foarte important în viața românilor, în această zi celebrăm „Ziua Eroilor”. În toate bisericile sunt oficiate slujbe de pomenire pentru ostașii români care și-au jertfit viața. Se spune că Iisus Hristos după înviere s-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care s-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor în apropiere de Ierusalim, unde astăzi există Capela Înălțării Domnului. Acest loc a devenit Sfânt pentru toți creștinii, dar și pentru musulmani fiind un loc de pelerinaj și liniște sufletească pentru toți care ajung acolo. În popor se spune că oul roșu simbolizează sângele vărsat de Iisus Hristos pe cruce, acesta fiind și motivul pentru care ouăle se vopsesc în roșu. În această zi în multe zone din țară există obiceiul împământenit ca oamenii să se atingă cu leuștean, paltin, alun, pentru a avea sănătate tot anul și că toți care părăsesc lumea în această zi ajung în rai fără a trebui să fie judecați pentru faptele făcute.
Așadar, azi sărbătorim trei mari evenimente cu o însemnătate deosebită.
Hristos s-a înălțat! La mulți ani tuturor românilor care își sărbătoresc azi ziua onomastică! Un pios omagiu tuturor eroilor care și-au pierdut viața pentru apărarea pământului românesc!
A consemnat, Cecilia Tatiana Simionescu














