Loctrans Slatina anunță lansarea unei inițiative prin care directorul companiei de transport public va merge direct în mijlocul călătorilor, pentru a afla problemele și nemulțumirile oamenilor. Începând de miercuri, 20 mai 2026, directorul Loctrans, Florin Duca, dă startul campaniei „În traseu cu directorul”, un proiect prin care își va muta, simbolic, biroul în autobuz o dată pe săptămână.
Mesajul transmis de acesta pune accent pe dialog direct, fără intermediari, cu scopul de a identifica mai rapid problemele din transportul public și de a găsi soluții împreună cu cetățenii. „Sunt în traseu printre oameni. Să ascult, să înțeleg și să schimb”, transmite directorul companiei, care îi invită pe slătineni să discute deschis despre condițiile din autobuze, trasee și nevoile reale ale călătorilor.
„Bună ziua! Sunt Florin Duca, directorul Loctrans și începând de mâine (n.r. 20 mai) deschidem un nou capitol. Se va numi ‘În traseu cu directorul’. Practic, ce înseamnă? Biroul meu se muta aici în autobuz o dată pe săptămână. Sunt în traseu printre oameni. Să ascult, să înțeleg și să schimb. Vorbim deschis, vedem realitatea, găsim soluții, fără filtre și fără ocolișuri. Vocea ta contează!”, este mesajul directorului Loctrans, Florin Duca.