Primarul comunei Sâmburești, Iulian Preda, a anunțat începerea lucrărilor pentru construirea unui nou bloc de locuințe în localitate, investiție aliniată cu viziunea pe termen lung de transformare a infrastructurii locale. Noul imobil este amplasat în apropierea ștrandului care urmează să fie deschis în acest an, lângă blocul deja construit și în zona viitorului parc fotovoltaic. Edilul susține că proiectul va contribui la modernizarea comunei și la crearea unor condiții mai bune pentru locuitori.
„Au început lucrările de construire bloc locuințe Sâmburești. Situat lângă ștrandul ce va funcționa în acest an, lângă blocul deja edificat, lângă parcul fotovoltaic ale cărui lucrări vor începe în curând, lângă podul a cărui finalizare o așteptăm, acest obiectiv va asigura condiții pentru dezvoltarea infrastructurii locale”, este mesajul primarului Iulian Preda.














