Comuna Strejești face un nou pas spre modernizare și independență energetică, după ce primarul Marian Speriatu a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui parc cu panouri fotovoltaice. Proiectul, susținut din fonduri europene nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare, va asigura energie electrică pentru instituția primăriei și iluminatul public, reducând cheltuielile administrative și impactul asupra mediului. Administrația locală susține că investiția reprezintă o soluție modernă și eficientă pentru dezvoltarea comunei și continuarea atragerii de fonduri europene destinate proiectelor de viitor.
„Stimați cetățeni, astăzi (n.r. 5 mai 2026) am semnat cu Ministerul Energiei, contractul de finanțare pentru un proiect foarte important comunității noastre, respectiv ‘Construirea unui parc cu panouri fotovoltaice’. Proiectul este finanțat cu fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Modernizare. Ce înseamnă, concret, pentru comuna noastră? Vom produce curent electric din energia soarelui pentru primărie și iluminatul public, vom reduce cheltuielile cu energia electrică, vom proteja mediul și vom reduce poluarea, comuna noastră va deveni mai independentă din punct de vedere energetic, investim în soluții moderne și eficiente. Continuăm să atragem fonduri europene pentru ca administrația locală să fie mai performanta, iar comuna noastră să fie mai bine pregătită pentru viitor”, a declarat primarul comunei Strejești, Marian Speriatu.














