Moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan a deschis un front politic cu două narațiuni radical diferite. Pe de o parte, PSD Olt descrie finalul mandatului drept o corecție necesară după o perioadă de austeritate, scădere a nivelului de trai și decizii economice considerate inechitabile, iar pe de altă parte, deputatul PNL Gigel Știrbu susține că demiterea premierului nu marchează un eșec, ci o relansare politică spectaculoasă. În timp ce social-democrații vorbesc despre o „pereoadă” încheiată sub presiunea realităților economice și a nemulțumirii publice, liberalii conturează imaginea unui lider întărit de adversari și repoziționat ca simbol al taberei reformatoare. Astfel, aceeași moțiune devine, simultan, verdict de etapă pentru un guvern contestat și punct de inflexiune pentru un actor politic care ar putea câștiga influență tocmai din pierderea puterii executive.
„Bolojan a vorbit despre ‘pereoada’ sa ca despre un moment indispensabil pentru România. Realitatea a fost alta: în această perioadă, românii au trăit mai greu. Facturile au crescut, prețurile au urcat constant, iar nivelul de trai a scăzut de la o lună la alta. Măsurile de austeritate nu au adus reforme. Au adus inflație ridicată, recesiune economică, locuri de muncă pierdute și firme românești împinse spre închidere, în timp ce multinaționalele au fost ocolite de măsurile dure. România a ajuns într-o situație mai gravă decât acum 10 luni: puterea de cumpărare s-a prăbușit, investițiile publice au fost tăiate, taxele au crescut, iar datoria publică a urcat accelerat. Aceasta a fost ‘performanța’ acestei perioade. Cea mai clară imagine a finalului de mandat nu a fost doar votul din Parlament, ci lipsa totală de susținere din societate. O piață goală nu poate susține propaganda. În același timp, pe ultima sută de metri, guvernul a găsit brusc 12 miliarde de lei pentru proiecte locale. Bani care puteau fi alocați la timp, pentru comunități și investiții, au fost ținuți blocați luni de zile. Mai mult, același guvern a refuzat anterior 3,4 miliarde de lei pentru copiii și pensionarii afectați de austeritate, invocând că ‘nu sunt bani’. Astăzi, aceiași bani apar, dar prea târziu și cu un scop evident politic. În paralel, au existat tentative de vânzare accelerată a unor companii profitabile ale statului, sub prețul pieței și fără transparență, o direcție periculoasă pentru interesele României, blocată prin inițiativa PSD. Românii nu au mai putut duce această perioadă, pentru că nu a fost despre reforme, ci despre costuri suportate de oameni. Demiterea acestui guvern a fost un act democratic și necesar. Asta înseamnă democrația: să asculți vocea oamenilor. ‘Pereoada’ s-a încheiat. Pentru echilibru, pentru economie și pentru oameni”, se arată în comunicatul social-democraților olteni.
„A cazut în sus! PSD-istii sunt șocați de Bolojan. Crin Antonescu îl numește pe Ilie Bolojan ‘cel mai puternic personaj politic’. L-au văzut demis de alianța PSD-AUR și au crezut că e momentul. În sfârșit, ușa se deschide, PSD zâmbește, vechea combinație revine, iar PNL se întoarce în poziția lui preferată din ultimii ani: partid istoric cu rol de anexă administrativă. Doar că Bolojan n-a căzut cum trebuia. A căzut în sus. Asta este problema când încerci să dobori un om care începuse să devină simbol. Nu-l scoți din joc. Îl scoți din birou și îl pui pe afiș. Îl dai jos din Guvern și descoperi că partidul se strânge în jurul lui. Sigur, că nostalgia PSD nu moare, doar se abține. În PNL există mereu oameni care, când aud ‘nu mai facem alianță cu PSD’, simt o durere vagă în zona funcțiilor. Nu pot vota împotrivă, că bate vântul reformator prin partid. Dar nici pentru nu pot vota, că au amintiri. Contracte. Prietenii. Stabilitate. Stabilitatea aceea caldă în care PSD conducea, iar PNL explica. Crin Antonescu a pus degetul pe rană: ‘Ilie Bolojan a fost un prim-ministru modest, ca să fiu elegant, paradoxal a devenit un personaj politic puternic, poate cel mai puternic de pe scenă’. E o frază grea, mai ales venind de la Crin, care știe câte ceva despre cum arată politica atunci când cineva pare să piardă, dar de fapt ocupă tot spațiul. Și aici este paradoxul. Bolojan nu a fost întărit de prieteni. A fost întărit de dușmani. PSD și AUR au făcut pentru imaginea lui mai mult decât ar fi făcut zece consultanți, trei campanii și o sută de clipuri cu muzică motivațională. L-au atacat ca pe un premier incomod și l-au transformat în omul pe care sistemul l-a dat jos pentru că începuse să atingă rețelele. Grindeanu a avut un plan. Să-l demită pe Bolojan din funcția de premier. Planul era frumos. Cinic, dar frumos. Numai că avea o problemă: presupunea că Bolojan este singur. Nu este. PNL a votat să nu mai facă alianță cu PSD. USR a spus același lucru. Electoratul reformator vede în Bolojan omul lovit de alianța PSD-AUR. Iar Crin Antonescu, care nu poate fi suspectat că e fan-club Bolojan cu steag galben în balcon, spune public că omul poate fi cel mai puternic personaj politic de pe scenă. În acel moment, pentru tabăra PNL cu suflet de PSD, sunetul nu e politic. E medical. Bip. Bip. Bip. Asta e ofensator pentru un anumit tip de liberal. Liberalul de ceremonie. Liberalul care iubește piața liberă, dar mai ales piața funcțiilor. Liberalul care vorbește despre dreapta, dar virează stânga când miroase a guvernare. Liberalul care spune ‘România are nevoie de stabilitate’ exact în momentul în care stabilitatea înseamnă PSD înapoi la robinet. Bolojan le strică viața. Pentru că îi obligă să aleagă. Ori cu PSD, ori cu reforma. Ori cu vechiul confort, ori cu riscul politic. Ori cu Grindeanu, ori cu electoratul care nu mai vrea să vadă PNL ținut în lesă roșie. Și aici Grindeanu a calculat fără rost. A crezut că dacă Bolojan pierde Guvernul, pierde și PNL. Dar uneori demiterea nu este o execuție. Este o consacrare. Mai ales când te demite o alianță PSD-AUR. Asta nu e stigmat. E certificat de autenticitate pentru electoratul reformator. Bolojan a fost demis de cei care vor să păstreze sistemul. Exact. Mulțumim, PSD. Campania se scrie singură. Acum fotografia e simplă: PSD a câștigat moțiunea, dar Bolojan a câștigat PNL. Grindeanu a dat jos premierul, dar nu a reușit să-i ia partidul. Crin Antonescu spune că Bolojan este poate cel mai puternic personaj politic. Iar cei care sperau să-l vadă terminat descoperă că omul abia a devenit periculos. Pentru că Bolojan premier era constrâns. Bolojan demis este liber. Liber să vorbească. Liber să acuze. Liber să organizeze PNL. Liber să stea lângă USR. Liber să spună că PSD a votat cu AUR. Liber să construiască tabăra reformatoare. Liber să întrebe, în fiecare zi, cine a produs deficitul, cine a blocat reformele, cine a muls companiile de stat și cine vrea acum să revină la robinet. Au crezut că au asistat la înmormântarea politică a lui Bolojan. Și au descoperit că era lansarea”, este declarația deputatului PNL, Gigel Știrbu.












