E un festival de discursuri publice pe scena politică de la noi. Toți, fie că sunt de stânga, fie că sunt de dreapta, suveraniști, naționaliști, au ceva de spus în contextul actualei crize politice. Nu își asumă opinii, dau sentințe. Fiecare susține că are dreptate, iar când în plan colectiv se întamplă asta, adevărul e întotdeauna pe la mijloc. Bolojan e salvator de patrie, distrugător de națiune, de la caz la caz. Banda galbenă pe buletinul de știri a devenit o rutină atunci când prezintă poziționări ale liderilor vremelnici despre o criză care și dacă nu ar fi existat trebuia inventată.
Cea mai profundă poziție este… tăcerea lui Paul Stănescu, senator PSD, până ieri secretar general al partidului, o eminență cenușie într-o vreme când social-democrații câștigau fără drept de apel competiții fără număr. Traducând această tăcere, cititorul avizat înțelege multe. Poate, cine știe, gândirile celor de azi, declarațiile acestora au mai multă consistență. Paul Stănescu, aspect recunoscut și de adversarii săi de-o viață, a dominat scena politică națională prin echilibru și un mod de a duce politica dincolo de granițele unui partid politic spre comunitate.
