Păstrez o amintire vie în suflet ca o poartă spre rai ce îmi aduce mereu bucurie și speranță în bine.
Zilele însorite pline de căldură și lumină din perioada sărbătorilor Pascale în satul unde mi-am petrecut o parte din copilărie. Se păstrau pe atunci multe obiceiuri frumoase, iar noi ne bucurăm din plin nu numai de gustul bucatelor pământești tradiționale făcute cu trudă din propria gospodărie, dar și de obiceiurile locale împământenite din moși-strămoși…. În prima zi de Paști, cu mic cu mare mergeam la biserică îmbrăcați în haine noi, cu coșul plin ouă, împreună cu familia. Ne adunam acasă cu neamuri multe și sărbătoream ziua învierii Domnului cu bucurie în suflet, fiecare venea cu ce pregătea. Nu exista răutate, nu exista invidie și nici rude care să nu ne calce pragul să ciocnim un ou roșu, cu bucurie mare în suflet și liniște sufletească că ne revedem…. A doua zi în sat se făcea govie. Aceasta însemnând o horă de pomană pentru cei plecați tineri. Acolo se împărțeau haine și pachete de pomană și se cânta o muzică specifică. Pe ulița satului se instala jocul bilelor și se întindeau mese lungi și bănci, cărora le făceau acoperiș în cazul în care vremea părea nefavorabilă. Aici, bărbați de diverse vârste jucau acest minunat sport, iar restul participau ca spectatori și petrecăreți. Mirosul ierbii și al florilor se intensifica de parcă înălța sufletul spre lumină și vis, soarele strălucea mai intens iar bucuria din suflet creștea. Mirosea a sărbătoare, a grătare și a iubire… Se instalau leagăne pe crengile copacilor, având ca regionalism- scîrciume, unde fetele tinere purtau semnul iubirii îmbrăcate în straie de sărbătoare, unele chiar în costume specifice zonei Olteniei. Două săptămâni se tot petrecea între vecini pe ulița satului, dar și între rude. Nu le trebuiau multe pentru a cunoaște fericirea adevărată. Nu existau răutăți, fiecare aducea ce avea din gospodăria proprie. Totul avea un gust aparte. Ouăle aveau gălbenușurile de un galben intens iar gustul cu totul și cu totul deosebit. Gospodinele le vopseau în frunze de ceapă și respectiv, urzică. Ulițele satului aveau totul vopsit în var și grădinile și curțile sclipeau în soare a curățenie. Casele se luminau de curat și miros proaspăt în așteptarea Domnului. Existau doar sucuri de dozator și cum nu le acceptăm, beam must făcut cu aspirină și sirop de vișine făcut în casă cu sifon. Fiecare aducea câte o farfurie mare de prăjituri, desigur, vedetă fiind cozonacul și prăjiturile cu cremă, dar și omizile cu untură cum le spuneam noi, care aveau o aromă inconfundabilă. Gustul acela e greu să-l găsesc azi, așa cum nici bunătatea și cinstea din sufletul oamenilor parcă nu e de găsit. Port cu mine nostalgia acelor timpuri, mirosul de primăvară, vocea satului, aerul și lumea cu care am trăit. Lumină în suflet, sănătate, pace și liniște în această săptămână plină de lumină!
Nu uitați să primiți bucuria ca în timpurile de odinioară, bunătatea poate să se nască mereu în suflet, bucuria poate avea o singură casă prin iubire!!!…
Pentru voi cu sufletul!
Cecilia Tatiana Simionescu
