Acasă Administrație Primarul Florea Cîrstea, apel la solidaritate după incendiul din Brebeni: „Să fim...

Primarul Florea Cîrstea, apel la solidaritate după incendiul din Brebeni: „Să fim alături de familia greu încercată”

135

Un incendiu izbucnit ieri seară, 14 aprilie, în comuna Brebeni a distrus o gospodărie, provocând pierderi materiale semnificative, însă fără a face victime. Profund marcat de drama familiei afectate, primarul Florea Cîrstea face un apel la solidaritate și responsabilitate, îndemnând comunitatea să ofere sprijin celor loviți de nenorocire. În același timp, edilul atrage atenția asupra pericolelor generate de instalațiile electrice improvizate sau suprasolicitate, subliniind importanța prevenirii unor astfel de tragedii.

„Aseară, în comuna Brebeni, un incendiu a mistuit o gospodărie, lăsând în urmă doar pagube materiale. Din fericire, nu au existat victime omenești, însă suferința celor afectați este una profundă. În astfel de momente, ne dăm seama cât de fragile sunt lucrurile pe care le considerăm sigure. De aceea, vă rugăm din suflet să acordați o atenție sporită instalațiilor electrice, să evitați improvizațiile și suprasolicitarea acestora, pentru a preveni tragedii care pot fi evitate. Totodată, vă îndemnăm, cu toată deschiderea, să fim alături de familia greu încercată. Orice gest de sprijin, oricât de mic, poate aduce o rază de speranță în aceste clipe. Astăzi, mai mult ca oricând, să fim uniți și să ajutăm o familie greu încercată”, a declarat primarul comunei Brebeni, Florea Cîrstea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.