Polițiștii olteni desfășoară, pe parcursul întregii săptămâni, o amplă acțiune de control al vitezei, parte din campania europeană ROADPOL „SPEED”. Șoferii care depășesc limitele legale sunt vizați direct de controale pe principalele drumuri din județ, în încercarea de a reduce accidentele provocate de viteza excesivă. Punctul culminant va avea loc pe 15 aprilie, când se va derula „Speed Marathon”, o operațiune cu verificări intensificate. Polițiștii atrag atenția că respectarea vitezei legale rămâne esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
„În această săptămână, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt desfășoară acțiunea „SPEED”, conform calendarului ROADPOL, derulată la nivel european. Acțiunea are ca scop principal impunerea respectării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum. Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii rutieri acționează pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză. De asemenea, în data de 15 aprilie 2026, în intervalul orar 00:00 – 24:00, se va desfășura operațiunea „Speed Marathon”, în cadrul căreia controalele vor fi intensificate pe toată durata zilei. Reamintim participanților la trafic că respectarea regimului legal de viteză poate face diferența dintre viață și moarte. Conduceți responsabil!”, transmit reprezentanții IPJ Olt.













