Copiii din Slatina sunt invitați pe 9 aprilie, în Parcul Tineretului, la o serie de ateliere recreative organizate de Asociația „More than a Smile”, dedicate sărbătorilor pascale. Evenimentul propune activități interactive, jocuri și momente creative în aer liber, menite să aducă bucurie celor mici, dar și să transmită un mesaj important despre prietenie, incluziune și respect pentru diversitatea fiecărui copil. Inițiativa își propune să aducă împreună familii și membri ai comunității într-un cadru cald și deschis, în care copiii să se bucure de lucrurile simple și de timpul petrecut împreună.
„Asociația ‘More than a Smile’ organizează pe 9 aprilie, cu prilejul sărbătorilor pascale o serie de ateliere recreative dedicate copiilor, în Parcul Tineretului. Prin joc, culoare și activități interactive, copiii vor avea ocazia să petreacă timp de calitate în aer liber, să lege prietenii și să descopere bucuria lucrurilor simple. Dincolo de activități, este un moment despre incluziune, despre a fi împreună și despre a înțelege că fiecare copil are propriul ritm, propriul mod de a simți și de a se exprima – iar toate merită respect și apreciere. Vă invităm să fim parte dintr-o comunitate mai deschisă, mai caldă și mai atentă unii la ceilalți”, transmit reprezentanții Primăriei Slatina.












