Părinții din Slatina au avut ocazia să afle direct de la specialiști cât de importantă este vaccinarea corectă și la timp a copiilor. În cadrul unei acțiuni organizate de Direcția Generală de Asistență Socială, prin Serviciul de Asistență Comunitară, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică, au fost discutate rolul vaccinurilor în prevenirea bolilor, respectarea calendarului național de vaccinare și importanța imunizării anti-HPV. Evenimentul a inclus și distribuirea de materiale informative, astfel încât familiile să poată lua decizii bazate pe informații clare și verificate pentru sănătatea copiilor lor.
„Grijă pentru sănătatea copiilor noștri începe cu informarea corectă. La Slatina, vorbim des despre comunitate. Dar comunitatea înseamnă, înainte de toate, oameni sănătoși și copii protejați. Direcția Generală de Asistență Socială, prin Serviciul de Asistență Comunitară, a găzduit, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică, o acțiune dedicată unuia dintre cele mai importante subiecte pentru părinți: vaccinarea copiilor, la timp și corect. Specialiștii au discutat deschis cu părinții despre: rolul esențial al vaccinurilor în prevenirea bolilor, respectarea calendarului național de vaccinare, importanța vaccinării anti-HPV, riscurile reale ale bolilor care pot fi prevenite. În același timp, au fost distribuite materiale informative – pentru ca fiecare familie să aibă acces la informații clare, verificate și utile. Credem într-o comunitate care alege responsabil. Credem în părinți informați. Și mai ales, credem în copii protejați. Pentru că sănătatea nu e o întâmplare. E o alegere”, se arată în comunicatul Primăriei Slatina.












