Un bărbat de 38 de ani, din Piatra-Olt, a fost surprins de polițiștii locali în timp ce răsturna coșurile de gunoi stradale pe strada Artileriei din Slatina, în noaptea de 20 spre 21 martie 2026, în jurul orei 03:30. Legitimat pe loc, acesta a fost sancționat contravențional, iar după ce și-a recunoscut fapta, a fost obligat să repare pagubele provocate, a strâns gunoiul împrăștiat și a repus coșurile la locul lor. Reprezentanții Poliției Locale atrag atenția că astfel de gesturi, aparent minore, afectează confortul întregii comunități și subliniază că menținerea unui oraș curat și civilizat depinde atât de autorități, cât și de responsabilitatea fiecărui cetățean.
„Respectul pentru oraș începe cu gesturile mici. Sau… cu lipsa lor. În noaptea de 20 spre 21 martie, în jurul orei 03:30, polițiștii locali au surprins un bărbat de 38 de ani, din Piatra Olt, în timp ce răsturna coșurile de gunoi stradale din beton, pe strada Artileriei. A fost legitimat pe loc, iar pentru fapta sa a fost sancționat contravențional, conform legii. Mai mult decât atât, bărbatul și-a recunoscut comportamentul și a fost pus să repare ceea ce a stricat: a strâns gunoiul și a repus coșurile la locul lor. Un gest aparent „minor” poate crea disconfort pentru o întreagă comunitate. Iar astfel de comportamente nu vor fi tolerate. Poliția Locală Slatina rămâne fermă în misiunea sa: ordine, respect și responsabilitate în spațiul public. Facem apel la toți cetățenii: Un oraș curat și civilizat nu ține doar de autorități, ci de fiecare dintre noi”, transmit reprezentanții Poliției Locale Slatina.














