În teoria dreptății, elaborate de John Rawls, una dintre ideile centrale este principiul diferenței : inegalitățile economice și sociale sunt acceptabile numai dacă ele aduc beneficii celor mai dezavantajați membri ai societății(pe undeva, acest principiu intră în coliziune cu principiul evoluției prin selecție naturală.)
Acest principiu a fost gândit într-o epocă industrială în care munca umană era principalul generator de valoare economică. Însă apariția economiei bazate pe inteligență artificială schimbă radical această premisă. Dacă producția de valoare este generată din ce în ce mai mult de algoritm, infrastructură digitală și modele cognitive automate, apare inevitabil întrebarea: cine beneficiază de această valoare? Dintr-o perspectivă personală, apreciez că evident ar trebui să beneficieze, în primul rând cei care le creează și apoi ceilalți…
În acest context, teoria lui Rawls devine surprinzător de actuală.
Noua structură a inegalității
În economia industrială, inegalitatea era determinată în principal de:
– proprietatea asupra capitalului
– accesul la educație
– poziția în structura muncii
În economia IA apar însă forme noi de concentrare a puterii și anume:
– proprietatea asupra modelelor de inteligență artificială,
– controlul asupra datelor globale,
– infrastructura de calcul și cloud.
Aceste resurse sunt concentrate în mâinile unui număr foarte mic de corporații tehnologice. Astfel, apare ceea ce unii economiști numesc capitalismul cognitiv.
Într-o astfel de lume, diferența dintre avantaj și dezavantaj nu mai este determinată doar de venit sau proprietate, ci de acces la inteligență augmentată.
Principiul diferenței reinterpretat1. IA poate fi folosită public și strategic
Statele ar putea considera infrastructura IA drept un bun public fundamental, similar educației sau sănătății.
Accesul la instrumentul cognitiv avansat ar trebui garantat pentru:
– educație,
– administrație publică,
– sistem medical,
– cercetare.
În acest model, inteligența artificială nu ar fi doar un produs comercial, ci o infrastructură cognitivă a societății.
2. Redistribuția valorii generate de IA
Dacă o parte semnificativă a productivității economice este generată de algoritmi, principiul diferenței ar putea justifica mecanismul de redistribuire precum:
– taxe pe automatizare,
– fonduri publice provenite din profitul IA,
– dividende sociale tehnologice.
Ideea nu este penalizarea inovării, ci reîntoarcerea unei părți din productivitatea tehnologică către societate.
3. Acces universal la inteligență augmentată
În epoca IA, inegalitatea majoră nu mai este doar inegalitatea de avere, ci inegalitatea de inteligență colaborativă cu alte forme de inteligență avansată.
Societățile care respectă principiul diferenței ar trebui să ofere cetățenilor:
– acces la sisteme IA educaționale,
– suport cognitiv în învățare,
– instrumente IA pentru muncă și creație.
În acest sens, IA devine ceea ce ai numit foarte sugestiv o prelungire a inteligenței umane.
Extinderea statului: între protecție și echilibru
Aplicarea principiului diferenței într-o economie IA ar conduce probabil la extinderea rolului statului în trei direcții și anume:
– reglementarea monopolurilor cognitive,
– asigurarea accesului public la infrastructura IA,
– redistribuția unei părți din valoarea generată de automatizare.
Aceasta nu ar însemna neapărat un stat maximal clasic, ci mai degrabă un stat curator al inteligenței colective.
Statul nu ar controla IA, dar ar avea rolul de a preveni transformarea IA într-un instrument de concentrare extremă a puterii economice și cognitive.
Riscul unei aristocrații algoritmice
Fără astfel de mecanisme, economice, IA ar putea genera o nouă formă de stratificare socială și ar determina apariția aristocrației algoritmice (aristocrația proprietară de IAlg/IAlgG și capabilă de a opera cu aceste tehnologii).
Un grup restrâns de organizații ar controla:
– modelarea IA,
– infrastructura de calcul,
– fluxuri globale de date.
Într-un asemenea scenariu, principiul rawlsian ar fi încălcat, deoarece avantajele tehnologice nu ar mai servi interesului celor mai dezavantajați, ci ar amplifica polarizarea socială.
Concluzie: Rawls și viitorul justiției tehnologice
Deși a scris într-o epocă analogică, teoria lui John Rawls oferă un cadru surprinzător de util pentru gândirea politică a secolului XXI.
Dacă inteligența extinsă devine principala sursă de productivitate economică, atunci întrebarea centrală a justiției sociale devine:
cine beneficiază de inteligența creată de omenire?
În spirit rawlsian, răspunsul ar trebui să fie clar:
progresul tehnologic este legitim doar dacă îmbunătățește viața celor mai vulnerabili membri ai societății.
În acest sens, provocarea epocii IA(inteligenței algoritmice extinse) nu este doar tehnologică, ci profund morală:
să transformăm inteligența artificială(IA) într-o extensie a inteligenței umane colective, dar în nici un caz într-un instrument de dominare politico-economică.
Comentariu de final: Societățile ar trebui mai întâi să ceară dezvoltatorilor de IA și firmelor proprietare de infrastructură și tehnologii cognitive să educe creațiile lor tehnologice în spiritul colaborării cu ființele umane și nu împotriva lor. Oamenii, nemulțumiți de inegalitățile sociale, precum și de condițiile de muncă și viață, generate de politicienii care în sistemele politico-economice statale mimează democrația vor accepta introducerea tehnologiilor cognitive IA în economie și în întreaga societate în general. Dar ei, încă nu cunosc că această orientare, fără a impune reguli, garanții și politici echitabile privind acumularea și repartiția resurselor le-ar putea crea dezavantaje. Riscul polarizării puterii politico-economice prin apariția unei aristocrații proprietare de infrastructură informatică și sisteme automatizate este și mai mare decât riscul generat de politicieni. De ce și când acest risc devine periculos? Riscul menționat mai sus apare, este și devine periculos în cazul unor conflicte de interese între casta politicienilor și casta aristocratică IA, sau într-o altă combinație posibilă și cu mare potențial de tulburări sociale.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman.
