Caracal accelerează implementarea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, având ca obiectiv finalizarea a 13 proiecte importante până în această vară. Cinci dintre acestea sunt deja încheiate, majoritatea vizând modernizarea și dotarea unităților de învățământ preuniversitar, precum și lucrări de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice. Alte proiecte majore se află în stadii avansate de execuție, multe depășind 85% grad de realizare, ceea ce oferă premise solide pentru respectarea termenelor contractuale. Printre investițiile aflate pe ultima sută de metri se numără construcția unei noi creșe pe strada Mihai Viteazul, realizarea de locuințe NZEB în zona Târgul Nou, reabilitarea termică a aproximativ 700 de apartamente, proiecte de mediu precum puncte de aport voluntar și ecoinsule, dar și dezvoltarea unor servicii publice moderne, de la centrul de zi pentru vârstnici până la digitalizarea spitalului și eficientizarea energetică a clădirii Taxe și Impozite Locale. Aceste proiecte urmăresc să îmbunătățească infrastructura locală, calitatea serviciilor publice și condițiile de trai pentru comunitate.
„Deja am finalizat cinci dintre acestea. Acestea vizează unități de învățământ preuniversitar, (dotări, modernizări ale infrastructurii și reabilitarea în vederea creșterii eficienței energetice). Avem în faze avansate de execuție proiectele: construcția Creșei din strada Mihai Viteazul, locuințe NZeb (66 apartamente în zona Târgul Nou), creșterea eficienței energetice pentru locuințe rezidențiale (700 de apartamente în blocurile ce au intrat în reabilitare termică), proiectele pe mediu – aport voluntar și ecoinsule, Centrul de zi pentru vârstnici, digitalizarea Spitalului, creșterea eficienței energetice a clădirii Taxe și Impozite Locale. Majoritatea sunt realizate în proporție de peste 85%, ceea ce ne asigură șanse reale de finalizare până la termenul stabilit prin contract”, a declarat primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea.












