Cu referire la articolul „Carta Compatibilității Colaborative INU-IAlg/IAlgG)”, publicat de mine în Ziarul de Olt și în corelare cu avangarda privind utilizarea inteligenței algoritmice în jurnalismul și presa din spațiul Oltului se poate spune că: într-o epocă în care tehnologiile algoritmice pătrund accelerat în spațiul informațional global, jurnalismul local nu mai poate rămâne în afara acestor transformări. Dar, dacă presa din marile centre media adoptă inteligența algoritmică mai ales ca instrument de eficiență economică și viteză informațională, apreciez că presa din spațiul Oltului ar putea deveni un laborator de reflecție etică asupra colaborării dintre inteligența naturală umană (INU) și inteligența algoritmică (IAlg).
În acest context, „Carta compatibilității colaborative INU–IAlg / IAlgG” propune un set de principii orientativ-direcționale care pot ghida utilizarea responsabilă a acestor tehnologii în jurnalism.
Nu este vorba despre o simplă adaptare tehnologică, ci despre o alegere de civilizație: și anume, cum folosim aceste instrumente fără a diminua rolul uman al jurnalistului.
Principiul suveranității INU:
Primul și cel mai important principiu afirmă că inteligența natural umană rămâne instanța suverană a deciziei editoriale. Algoritmii pot analiza date, pot sugera interpretări sau pot sintetiza informații, dar nu pot substitui responsabilitatea morală si civică a jurnalistului.
În presa locală, această suveranitate este esențială pentru că nu este doar un procesor de informații, ci și un actor al comunității.
Principiul asimetriei de autoritate:
Colaborarea dintre om și algoritm trebuie să fie structural asimetrică. Autoritatea finală aparține omului.
Inteligența algoritmică poate contribui cu viteză de calcul, cu analiză de date sau cu detectarea unor modele statistice, dar decizia editorială, interpretarea și responsabilitatea publică aparțin exclusiv jurnalistului.
Principiul controlului scopurilor:
Instrumentele algoritmice trebuie să fie utilizate numai pentru scopuri definite explicit de redare și ca surse documentaristice, verificare factuală, analiză de date sau sprijin în a fi redactate.
Algoritmii nu trebuie să fie lăsați să determine agenda editorială, deoarece aceasta aparține interesului public, nu mecanismelor automate.
Principiul transparenței suficiente:
Cititorii trebuie să știe în ce măsură au fost utilizate instrumentele algoritmice în producerea unui material jurnalistic.
Nu este necesară o transparență absolută asupra fiecărui detaliu tehnic, dar este necesară o transparență suficientă pentru menținerea încrederii publice.
Principiul reversibilității:
Orice integrare a inteligenței algoritmice în procesul jurnalistic trebuie să rămână reversibilă.
Redacția trebuie să poată reveni, în orice moment, la metodele exclusiv umane de lucru, fără a deveni dependentă structural de sistemele automate.
Principiul limitării autonomiei:
Inteligența algoritmică nu trebuie să primească autonomie editorială.
Algoritmii pot sugera, pot analiza sau pot sintetiza, dar nu pot decide ce informație devine știre și ce nu.
Principiul protecției împotriva dependenței cognitive:
Un risc major al epocii algoritmice este dependența cognitivă. Dacă jurnalistul ajunge să se bazeze excesiv pe instrumentul algoritmic, capacitatea critică și autonomia intelectuală pot slăbi.
Prin urmare, utilizarea acestor tehnologii trebuie să fie moderată și conștientă.
Principiul ritmului cognitiv uman:
Inteligența algoritmică funcționează într-un ritm aproape instantaneu.
Inteligența umană, însă, are nevoie de timp pentru reflecție, verificare și judecată morală.
Jurnalismul nu trebuie să se antreneze într-o cursă a vitezei în care reflecția devine imposibilă.
Principiul responsabilității distribuite:
Utilizarea inteligenței algoritmice în presă implică o responsabilitate distribuită: între jurnalist, redacție, dezvoltatorii tehnologiei și instituțiile care reglementează spațiul informațional.
Responsabilitatea nu poate fi transferată algoritmului.
Principiul auditului continuu:
Utilizarea sistemelor algoritmice trebuie supusă unui audit periodic, pentru a evalua corectitudinea, eventualele erori sistemice și impactul asupra procesului editorial.
În acest mod, auditul devine o formă de igienă instituțională a jurnalismului digital.
Clauză de limită IAlgG:
În cazul sistemelor algoritmice avansate sau generative (IAlgG), trebuie stabilită o clauză de limită: zone ale activității jurnalistice în care folosirea acestor sisteme este restricționată sau chiar interzisă.
Printre aceste zone se pot număra: decizia editorială finală, investigația sensibilă sau interpretarea morală a unor evenimente.
Principiul tăcerii operaționale:
Există, în final, un principiu mai subtil, inspirat din reflecțiile filosofului Ludwig Wittgenstein.
În celebra frază finală din Tractatus Logico-Philosophicus, el afirma:
„Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.”
Aplicată epocii algoritmice, această idee poate deveni principiul tăcerii operaționale: există limite ale cunoașterii și ale interpretării pe care nici omul, nici algoritmul nu ar trebui să pretindă că le depășește.
Jurnalismul responsabil trebuie să știe nu doar ce să spună, ci și când să nu pretindă certitudini pe care nu le poate avea.
Concluzie:
Integrarea inteligenței algoritmice în jurnalism nu determină formarea unei caste tehnologice, ci ne influențează să ne apropiem profund de etică.
Presa din spațiul Oltului ar putea deveni un exemplu de utilizare reflexivă și responsabilă a acestor tehnologii, în care instrumentele algoritmice sprijină activitatea jurnalistică fără a diminua rolul uman al gândirii critice.
În cele din urmă, trebuie să acceptăm un adevăr simplu:
Compatibilitatea dintre inteligența natural umană (INU) și inteligența algoritmică (IAlg) nu este un dat tehnologic, ci o alegere etică permanentă.
Conceptualizare și co-creație jurnalistică, Andrei Suman
