Prim-vicepreședintele Partidul Social Democrat, Marius Oprescu, critică proiectul de buget al guvernului condus de Ilie Bolojan, pe care îl acuză că lovește în categoriile vulnerabile și favorizează marile interese economice. Liderul social-democrat susține că executivul refuză să aloce fonduri pentru pachetul de solidaritate destinat copiilor cu dizabilități, pensionarilor sau familiilor monoparentale, dar găsește resurse pentru facilități acordate multinaționalelor și jucătorilor de pe bursă. În același timp, Oprescu apără programul de investiții locale Programul Național de Investiții Anghel Saligny, despre care susține că a contribuit la dezvoltarea infrastructurii în numeroase comunități, acuzând guvernul că pune în pericol proiecte deja începute. Deși anunță că parlamentarii PSD vor vota bugetul pentru a evita blocarea activității statului, liderul social-democrat spune că actualul guvern și-a pierdut legitimitatea dacă întoarce spatele celor mai vulnerabili români.
„Bugetul construit de Guvernul Bolojan este o bătaie de joc la adresa românilor, pentru că tratează România ca pe o microadministrație, nu ca pe un stat care are responsabilitatea să își protejeze cetățenii. Bolojan vulnerabilizează tot ceea ce conduce și fuge de responsabilitatea statului față de cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. Nu găsește 1,1 miliarde de lei pentru pachetul de solidaritate, acolo unde sunt incluși copiii cu dizabilități, pensionarii, mamele, familiile monoparentale și veteranii de război. Dar găsește bani pentru jucătorii de pe bursă și pentru facilități acordate multinaționalelor. Aceasta este logica Guvernului Bolojan: austeritate pentru cei săraci, indulgență pentru cei bogați. Aplică austeritate dură pentru cei care au nevoie de stat, dar în fața celor puternici doar o mimează.
În viziunea lui retrogradă, investițiile locale sunt „pușculițe de partid”, nu programe reale de dezvoltare a comunităților. Atacă programul Anghel Saligny, deși exact prin acest program comunități întregi au reușit să își dezvolte infrastructura. Inclusiv Oradea „strălucește” din fondurile guvernamentale primite atunci când PSD era la guvernare. Astăzi avem șantiere deschise în toată țara, proiecte începute și lăsate în haos, iar comunitățile sunt puse în incertitudine. Vom vota bugetul, pentru că România are nevoie de buget și pentru că întârzierea adoptării lui a paralizat deja prea mult lucrurile. Dar Bolojan trebuie să plece, pentru că un guvern care întoarce spatele celor vulnerabili nu mai are legitimitatea să conducă România. Pentru că atunci când solidaritatea devine negociabilă, statul încetează să mai fie stat. Iar România nu poate fi condusă împotriva propriilor cetățeni”, este declarația lui Marius Oprescu.












