Sportiva Maya Dinică, legitimată la CSM Slatina, a avut o evoluție de excepție la competiția internațională Swim Race Days, desfășurată la Dortmund, în Germania. Într-un concurs puternic, cu participanți din mai multe țări europene și din Egipt, tânăra înotătoare a reușit să câștige nu mai puțin de șapte probe din cele zece la care a luat startul, aratând forma excelentă și munca depusă alături de antrenorii săi.
„Weekendul trecut, Dinică Maya, sportivă legitimată la CSM Slatina – secția de natație, a participat la competiția Swim Race Days, desfășurată la Dortmund, în Germania, alături de unul dintre antrenorii săi, Chiriac Bogdan. La startul concursului au participat sportivi din mai multe țări: Germania, Olanda, Polonia, Elveția, Egipt și România, ceea ce a făcut ca nivelul competiției să fie unul foarte ridicat. Maya a avut o evoluție remarcabilă, reușind să urce pe locul 1 în 7 din cele 10 probe la care a participat, demonstrând ambiție, talent și multă muncă. Felicitări, Maya! Suntem mândri de tine și îți dorim mult succes în competițiile viitoare! Felicitări antrenorilor și tuturor celor care contribuie la aceste performanțe”, transmit reprezentanții CSM Slatina – Înot.














