Din perspectiva lui Nozick cum este aproximată acumularea și repartiția? Robert Nozick susține că: acumularea și repartiția resurselor trebuie guvernate de principii ale dreptății în deținere, nu de un model impus de stat. În acest sens, el respinge teoriile distributive ale justiției, precum cele ale lui John Rawls(adept al teoriei statului maximal), care urmăresc o repartiție echitabilă a resurselor, și susține că procesul prin care cineva dobândește o proprietate este mai important decât rezultatul final al distribuirii acesteia.
1. Acumularea resurselor
Nozick susține că acumularea resurselor este legitimă atâta timp cât respectă două principii fundamentale și anume:
– Principiul justiției în achiziție: O persoană poate dobândi o resursă dacă aceasta nu este deja deținută de altcineva și dacă prin această achiziție nu îngreunează viața altora în mod semnificativ (inspirat de teoria lui John Locke).
– Principiul justiției în transfer: Odată ce o persoană deține legitim o resursă, aceasta poate fi transferată altora prin tranzacții voluntare (de exemplu, vânzare, donație, moștenire).
Astfel, acumularea este rezultatul schimburilor libere și voluntare dintre indivizi, fără a fi necesară intervenția statului pentru a corecta eventualele inegalități rezultate.
2. Repartiția resurselor
În contrast cu teoriile care propun o distribuție planificată a bunurilor (precum socialismul sau teoria justiției a lui Rawls), Nozick argumentează că orice schemă de distribuție impusă de stat este ilegitimă, deoarece încalcă drepturile individuale ale oamenilor asupra proprietății lor.
El susține că justiția nu înseamnă un anumit model de distribuție a resurselor, ci respectarea regulilor corecte de achiziție și transfer. Dacă resursele au fost obținute și transferate în mod legitim, atunci repartiția lor este justă, chiar dacă aceasta duce la inegalități economice.
Exemplul Wilt Chamberlain
Pentru a-și ilustra teoria, Nozick oferă celebrul exemplu al jucătorului de baschet Wilt Chamberlain. Să presupunem că există o distribuție inițială „echitabilă” a resurselor conform unui model impus de stat. Dacă fiecare spectator este dispus să plătească 25 de cenți pentru a-l vedea jucând, Wilt Chamberlain va acumula o avere semnificativ mai mare decât ceilalți. Cu toate acestea, Nozick subliniază că această inegalitate este rezultatul deciziilor voluntare ale oamenilor și, prin urmare, nu poate fi considerată injustă.
Astfel, el concluzionează că orice tentativă a statului de a corecta inegalitățile emergente din schimburile voluntare este echivalentă cu o încălcare a drepturilor individuale.
3. Rectificarea injustiției în deținere
Dacă o resursă a fost obținută prin fraudă, furt sau exploatare, Nozick recunoaște necesitatea unui mecanism de rectificare a injustiției. Cu toate acestea, el nu oferă un model detaliat pentru aplicarea acestui principiu, ci doar sugerează că în astfel de cazuri, este nevoie de o soluție justă pentru restabilirea proprietății legitime.
Concluzie
În viziunea lui Nozick, acumularea și repartiția resurselor nu trebuie să fie dictate de un principiu de echitate impus de stat, ci trebuie să fie rezultatul proceselor libere și voluntare de achiziție și transfer. Statul nu are dreptul să intervină pentru a redistribui bunurile decât în cazul în care acestea au fost obținute în mod injust.
Comentariu final: Proprietatea privată este garantată și ocrotită de stat prin lege. Resursele subsolului aparțin poporului, dar statul poate elibera licențe de exploatare a acestor resurse subterane, în condițiile legii și a încasării unor redevențe echitabile. Prin urmare, statul funcțional trebuie să aibă mai multe obligații decât prezumă Nozick în teoria sa minimalistă despre stat.
Co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman.
