În Constituția României, „nimeni nu este mai presus de lege”, este o glumă pentru un personaj local. Respectivul se numește Mădălin Ady Teodosescu, până în ziua când bălșenii s-au convins de… gluma proastă. Rămas pe dinafara jocului administrativ, neînțelegând că pentru un venit lunar mai trebuie să și muncești, asistat social de un partid politic, pe 16 februarie, Teodosescu este numit șef punct secundar al Companiei de Apă Olt la Balș, îndeplinind simultan și funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Olt.
Termenul legal de 15 zile privind alegerea unei opțiuni dintre cele două de mai sus pentru a evita starea de incompatibilitate a fost depășit. Incompatibilitatea în cauză este dată de faptul că, potrivit legii, în condițiile date de faptul că autoritatea Consiliului Județean Olt este acționar în cadrul CAO Olt, iar dubla calitate de ales județean și reprezentant în formula executivă a instituției, prin poziția de șef la CAO Balș, generează INCOMPATIBILITATE.
În acest caz urmează procedura pe care Agenția Națională de Integritate trebuie să o constate și să-l declare pe acesta INCOMPATIBIL. Sancțiunea, potrivit legii, este interdicția de a mai ocupa o funcție publică pentru o perioadă de până la patru ani.
Din punct de vedere politic, aici se declară falimentul politicianului Mădălin Ady Teodosescu. După lunga perioadă de insolvență de la pierderea alegerilor la Balș în 2020. Punct și de la capăt. Lista este deschisă. Aviz amatorilor!
UPDATE 10 martie: Înțelegând într-un târziu că legea nu este facultativă, că obligația respectării acesteia are caracter universal, vineri, 6 martie 2026, Mădălin Teodosescu a ajuns la Consiliul Județean să-și înainteze demisia pentru a nu fi constatat în stare de incompatibilitate, atât din postura de ales județean, cât și cea de șef al CAO de la Balș. A ajuns ca în gară, după ce pleacă trenul. Perioada de alegere a unei opțiuni expirase de două zile. Iar la Consiliul Județean Olt nu se găsesc numere de înregistrare libere din zile anterioare pentru a mima legalitatea și a nu ajunge în situația de mai sus. Urmează ca Agenția Națională de Integritate să ia act de o stare de fapt.












