Comisarii Garda Națională de Mediu, prin Comisariatul Județean Olt, au sancționat un operator economic care desfășura lucrări de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă în Caracal, pentru nerespectarea obligațiilor legale privind protecția calității aerului. Valoarea amenzii aplicate este de 15.000 de lei, ca urmare a constatării unor deficiențe legate de gestionarea emisiilor de praf generate de activitatea de șantier.
Potrivit legislației în vigoare, titularii activităților care pot genera emisii de pulberi au obligația să adopte toate măsurile necesare pentru limitarea dispersiei particulelor în atmosferă. În practică, acest lucru presupune: prevenirea antrenării prafului și a noroiului în afara amplasamentului, evitarea transportului de pământ sau alte materiale pe carosabil prin intermediul roților autocamioanelor care părăsesc zona de lucru, menținerea curățeniei drumurilor adiacente șantierului, curățarea roților vehiculelor înainte de ieșirea pe drumurile publice.

Nerespectarea acestor măsuri conduce nu doar la disconfort pentru participanții la trafic și pentru locuitorii din zonă, ci și la creșterea nivelului de particule în suspensie, cu impact direct asupra calității aerului.
În cazul verificat la Caracal, comisarii de mediu au constatat că activitatea desfășurată în cadrul lucrărilor de infrastructură a generat depuneri de pământ și praf pe carosabil. Astfel de situații pot crea probleme de vizibilitate, pot afecta siguranța rutieră și pot contribui la poluarea atmosferică la nivel local.












