Un caz intens mediatizat, instrumentat de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a luat o turnură neașteptată. După ce o tânără de 18 ani din Corabia a reclamat că ar fi fost hărțuită de un cadru didactic, ancheta a scos la iveală că aceasta și-ar fi transmis singură mesajele amenințătoare, depuse ulterior ca probe. În urma verificărilor desfășurate sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, tânăra a recunoscut că acuzațiile nu corespund realității și este cercetată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
„În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un dosar penal instrumentat de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Olt – Poliția orașului Corabia, Compartimentul de Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: În luna octombrie 2025, o tânără de 18 ani, din orașul Corabia, a sesizat organele judiciare cu privire la faptul că ar fi fost hărțuită prin intermediul unor conturi de socializare, indicând drept posibil autor un cadru didactic. Ca urmare a plângerii formulate, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „hărțuire”, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia. Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a depus mai multe mesaje și capturi de ecran reprezentând presupuse amenințări, motiv pentru care s-a dispus extinderea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințare” și „influențarea declarațiilor”. La data de 19 februarie 2026, în cadrul activităților procedural-penale desfășurate la sediul poliției, s-a dispus, prin ordonanță, ridicarea telefonului mobil al acesteia, în vederea efectuării unor verificări tehnice de specialitate, cu respectarea strictă a cadrului legal. Persoanei i-au fost comunicate drepturile și pașii procedurali pe care îi putea urma. Ulterior, aceasta a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că ar i-ar fi fost reținut în mod abuziv telefonul de un polițist. Sesizarea a fost înaintată procurorului competent, care, în urma verificărilor efectuate, a dispus respingerea solicitării, constatând că activitățile s-au desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale.
În continuarea cercetărilor, în urma administrării probatoriului, a rezultat faptul că persoana în cauză ar fi creat și utilizat conturi de socializare prin intermediul cărora și-ar fi transmis singură mesaje cu caracter amenințător, pe care ulterior le-a depus ca probe în dosarul penal. În acest context, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de „inducerea în eroare a organelor judiciare”, iar la data de 2 martie 2026 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de aceasta. Cu ocazia audierii, tânăra a recunoscut comiterea faptei, declarând că plângerea și probele depuse nu corespund realității. Precizăm că polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au desfășurat activitățile investigative cu profesionalism, imparțialitate și cu respectarea strictă a normelor legale, sub presiunea publică generată de mediatizarea cazului, ca urmare a acțiunilor desfășurate de tânără.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt subliniază că formularea unor acuzații nereale și prezentarea de probe fabricate nu reprezintă o formă legitimă de apărare a drepturilor, ci fapte care pot atrage răspundere penală. Astfel de acțiuni pot afecta grav reputația unor persoane nevinovate, imaginea instituțiilor publice și încrederea comunității în actul de justiție. Responsabilitatea, buna-credință și utilizarea corectă a mecanismelor legale trebuie să stea la baza oricărei sesizări adresate autorităților”, se arată în comunicatul IPJ Olt.












