Duminică, 1 martie, o intervenție complexă, în care pompierii, cadrele medicale, echipajul elicopterului SMURD și mai mulți localnici au lucrat cot la cot, a dus la salvarea unui bărbat de 37 de ani rănit grav într-un accident cu ATV, pe un câmp greu accesibil din comuna Bălteni. Din cauza terenului mlăștinos, ambulanțele nu au putut ajunge la victimă, însă salvatorii au reușit să o evacueze cu mijloace improvizate și să o transporte de urgență la UPU din Craiova.
„Mobilizarea pompierilor, cadrelor medicale din cadrul Serviciul de Ambulanță Olt, a echipajului elicopterului SMURD Craiova, dar și sprijinul oferit de cetățeni au făcut posibilă salvarea unui bărbat rănit în urma unui accident cu ATV-ul, pe un câmp din comuna Bălteni. Zona greu accesibilă și terenul mlăștinos au îngreunat intervenția, ambulanțele neputând ajunge la victimă. Cu ajutorul unei autoutilitare cu tracțiune integrală din cadrul ISU Olt, al unui tractor pus la dispoziție de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bălteni, al unui autovehicul de teren și al mai multor ATV-uri aparținând cetățenilor, echipajele au reușit să ajungă la pacient. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit conștient, prezentând paraplegie, traumatism la membrul superior drept și dureri toracice. Acesta a fost asistat medical la fața locului, imobilizat în salteaua vacuum și preluat de elicopterul SMURD, fiind transportat la UPU Craiova”, au transmis reprezentanții ISU Olt.













