Prefectul județului Olt, Cosmin Floreanu, și-a anunțat vineri dimineață, 27 februarie, demisia din funcție, după un an în care a condus instituția. Decizia vine pe fondul unor evoluții juridice recente, pe care oficialul le descrie drept un context procedural aflat în clarificare și fără legătură cu fapte de corupție sau acțiuni împotriva interesului public.
În mesajul adresat cetățenilor, Floreanu își prezintă parcursul profesional, de la mediul privat, unde a ocupat o funcție de conducere într-o companie importantă de pe platforma industrială, până la cariera publică, pe care spune că a ales-o din respect pentru comunitate. El subliniază că expunerea vieții publice aduce atât satisfacții, cât și provocări.
Fostul prefect declară că demisia reprezintă un pas înapoi făcut din respect pentru instituție, colegi și cetățeni, precum și pentru valorile de disciplină, onoare și responsabilitate pe care le asociază funcției. Chiar în absența unei hotărâri definitive, el consideră că retragerea sa este necesară pentru a proteja prestigiul Instituției Prefectului.
„Dragii mei, în cariera mea am urcat, cu responsabilitate și fără să sar etape, fiecare treaptă spre desăvârșirea profesională. Studiile mi-au fost temelia care mi-a oferit oportunități reale și m-a format ca profesionist. Am lucrat în mediul privat, de unde am plecat dintr-o funcție de conducere, cea de șef al departamentului de proiecte pentru Divizia europeană a unei companii importante de pe platforma industrială. A urmat apoi cariera publică, aleasă din respect pentru oamenii și locul care m-au ajutat să devin omul de astăzi. Viața publică aduce satisfacții extraordinare, dar vine și cu provocări, mai ales în contextul unei expuneri intense. Totodată, simt nevoia să spun limpede că situația juridică în care mă aflu nu privește fapte de corupție, abuzuri sau acțiuni îndreptate împotriva interesului public, ci un context punctual legat de respectarea unor proceduri, aflat încă în curs de clarificare. În lumina ultimelor decizii juridice, chiar și în absența unei hotărâri definitive, educația pe care am primit-o, respectul profund pe care îl port Instituției Prefectului, fiecărui coleg și fiecărui cetățean, precum și prețuirea sinceră pentru haina militară și pentru valorile de disciplină, onoare și responsabilitate pe care aceasta le simbolizează mă determină să fac un pas înapoi. Din respect pentru această funcție, pentru rigoarea și demnitatea pe care le presupune, îmi prezint demisia de onoare din funcția de prefect al județului Olt. Rămân aproape de viața publică și încrezător că adevărul și nevinovăția mea vor demonstra, în timp, corectitudinea drumului pe care mi l-am ales. Dumnezeu să ne ajute pe toți”, declară Cosmin Floreanu.













