Acasă Politic Senatorul Petre Cezar acuză Guvernul de contrareformă administrativă și creșterea aparatului bugetar

Senatorul Petre Cezar acuză Guvernul de contrareformă administrativă și creșterea aparatului bugetar

54

Senatorul AUR de Olt, Petre Cezar, a lansat critici severe la adresa Guvernului condus de Ilie Bolojan, acuzând Executivul că mimează reforma administrativă prin reorganizări instituționale care, în realitate, ar duce la creșterea numărului de posturi plătite din bani publici.

Într-o declarație politică, senatorul a pus sub semnul întrebării deciziile repetate de mutare a unor agenții între ministere și Guvern, susținând că aceste schimbări nu urmăresc eficientizarea administrației, ci crearea de noi funcții de consilieri. Potrivit acestuia, o agenție responsabilă cu egalitatea de șanse între femei și bărbați a fost mutată din subordinea unui minister în cea a Guvernului, pentru ca ulterior să fie readusă în minister, fără o justificare administrativă solidă.

„Nu credeam că o să spun asta, dar asta e concluzia la care am ajuns, că țara asta arde și babele se piaptănă. În fiecare zi veniți cu dovezi care arată incompetența Guvernului și lipsa de capacitate administrativă. Guvernul Bolojan a venit astăzi pentru a câta oară cu o altă ordonanță de urgență, prin care ne spune că mută o agenție din subordinea Guvernului la Ministerul Muncii. Agenția în cauza are legătură cu egalitatea de șanse între femei și bărbați și eu sunt de acord cu tot ce înseamnă acțiunile acestei agenții. Dar nu credeți că așa cum a funcționat până acum putea să funcționeze și în continuare, dacă în loc de politrucii care sunt numiți acolo erau numiți oameni pe competențe și nu ar fi aleși decât prin altceva decât criterii politice. Trebuie să vă mai spun că Guvernul face un ping-pong, pentru că inițial această agenție era în subordinea ministerului. A fost mutată în subordinea guvernului pentru ca acum să fie adusă înapoi în minister. Văd că legea a fost împachetată frumos și în spatele unor cuvinte care spun că legea va face, citez, ‘unificarea și sistematizarea legislației specifice’. Un lucru care sună bine, nu? Totuși, tot în lege se află și alte cuvinte cheie de unde citez ‘extinderea numărului de consilieri și alocarea de resurse financiare’. Ei, dragii mei guvernanți, asta e reforma pe care ați adus-o, reforma administrației publice în timp ce există și lăsați, în continuare ,să funcționeze o grămadă de agenții care taie frunză la câini. Ați venit cu o contrareformă. După ce ați dat afară profesorii din învățământ cam 90% din așa-zisa reforma administrativă, mai păstrați, în continuare, și măriți numărul de consilieri și de posturi la stat și cu niște fonduri în plus. Bravo vouă pentru că n-ați făcut reforma în justiție privind pensiile speciale, motiv pentru care, în continuare, țin să vă aduc aminte că suntem penalizați de Comisia Europeană cu 231 de milioane de euro. Nu e asta reforma pe care așteptăm”, a declarat senatorul.

Senatorul susține că reorganizările instituționale sunt prezentate drept măsuri de eficientizare, însă includ prevederi privind „extinderea numărului de consilieri și alocarea de resurse financiare”, pe care le consideră dovada unei creșteri a aparatului birocratic.

Acesta a calificat demersurile drept o contrareformă, acuzând Guvernul că menține agenții inutile și evită reforme structurale, precum modificarea regimului pensiilor speciale din justiție, subiect care, potrivit declarației, ar continua să atragă penalități financiare din partea Comisiei Europeane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.