Acasă Editorial Ziua când părintele Necula a ajuns la Balș

Ziua când părintele Necula a ajuns la Balș

861
Sursă foto: Ana Maria Ciaușu
Sursă foto: Ana Maria Ciaușu

Într-o Românie sufocată de îndoieli, de certitudini care se prăbușesc sub greutatea mirajului oferit de salvatorii veniți de nicăieri, cu instituții puse la îndoială, investițiile în infrastructură par a nu mai aduce satisfacția riveranului.
Se schimbă ceva, știm doar ce își pierde valoarea, locul de pe piedestal, dar nu se vede ce urmează să vină…
Ce s-a întâmplat sâmbătă, 14 februarie 2026, la Balș, e o excepție. Ce întărește regula de mai sus.

Centrul Multifuncțional, investiție nouă în orașul de pe Olteț, l-a avut ca oaspete vreme de vreo două ore pe părintele Constantin Necula de la Sibiu. De departe cel mai bun comunicator pe care îl are astăzi Biserica Ortodoxă. Nu mai contează prezența politicienilor locali, a lui Sebastian, episcop al Slatinei și Romanaților și a unora, a altora. La Balș, într-un fel acceptat unanim, neînteles încă de alții, primarul Cătălin Rotea a produs o parte din acel altceva, așteptat de cei care consideră investițiile de zi cu zi normalitate prin fișa postului.
Astfel, un eveniment local, petrecut la Balș, ținut departe de șablonul media, arată că, dincolo de blocajul mental colectiv, mai poate exista ceva speranță. În normalizarea unor relații sociale unde omului normal trebuie să i se mai dea o șansă.
Asta cred că a încercat sâmbătă, 14 februarie, la Balș, Cătălin Rotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.