Acasă Actualitate Ansamblul „Dârjovul” face cunoscute obiceiurile din Valea Mare într-o ediție specială „Show...

Ansamblul „Dârjovul” face cunoscute obiceiurile din Valea Mare într-o ediție specială „Show Popular”

54

Locuitorii comunei Valea Mare și iubitorii de folclor sunt invitați să urmărească luni, 16 februarie 2026, de la ora 19:00, o ediție specială a emisiunii „Show Popular”, difuzată de Favorit TV. Pe scenă va urca Ansamblul „Dârjovul” Valea Mare, care va aduce în fața telespectatorilor tradițiile și frumusețea portului popular din zonă. Emisiunea este realizată și prezentată de îndrăgita Roxana Birică, cunoscută pentru promovarea autenticului românesc și pentru sprijinul acordat formațiilor și artiștilor populari din întreaga țară.

Potrivit primarului comunei Valea Mare, Gabriel Dragnea, participarea ansamblului la această emisiune reprezintă un moment de mândrie pentru comunitate. Membrii ansamblului vor urca pe scenă cu emoție și respect pentru tradiție, promovând obiceiurile locale și valorile folclorului românesc.

Un rol aparte îl au copiii din ansamblu, considerați garanția continuității tradițiilor. Prin dansurile și interpretările lor, aceștia demonstrează că folclorul românesc are viitor și este transmis din generație în generație cu aceeași pasiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.