„Împotriva hipertrofiei cognitive: pentru un echilibru între cunoașterea personală și cunoașterea extinsă”
Trăim într-o civilizație care confundă acumularea de înțelegere și viteza cu progresul. Sub presiunea fluxurilor informaționale continue, omul contemporan este expus unei oferte cognitive care depășește radical capacitatea de a integra și interioriza mental. Nu asistăm la o criză a ignoranței, ci la o criză a asocierii asumate.
Cunoașterea extinsă — produs al științei, tehnologiei și sistemelor automate de procesare — a devenit infrastructură dominantă a realității. Ea ne spune ce să credem despre lume, înainte ca noi să apucăm să o cunoaștem. Și de aceea, în absența unui filtru personal și interior, această formă de cunoaștere nu ne va elibera, ci dimpotriva ne va subordona tehnologiei.
Cunoașterea personală, dimpotrivă, este marginalizată. Trăirea, reflectarea lentă, memoria afectivă și judecata morală sunt tratate drept obstacole în calea eficienței. Omul este încurajat să știe mult, dar nu să înțeleagă profund și să reflecteze.
Această inversare produce hipertrofia cognitivă: o situație în care asocierile externe cresc exponențial, în timp ce capacitatea de asumare internă rămâne limitată. Individul devine un operator de cunoaștere, nu un purtător al ei. El folosește concepte pe care nu le mai poate încă introduce în experiență și ia decizii pentru cauze pe care nu le mai poate evalua moral.
Din această perspectivă relevăm o poziție clară:
cunoașterea extinsă nu poate fi și niciodată nu trebuie să fie suverană asupra cunoașterii personal-umane.
Tehnologia, inclusiv sistemele avansate de inteligență artificială, trebuie să funcționeze ca extensii ale discernământului uman, nu ca substitute ale acestuia. Orice sistem care produce asocieri mai rapid decât pot fi interiorizate riscă să genereze alienare și cu drept consecință niciodată progres.
Nu pledăm pentru întoarcerea la ignoranță și nici pentru respingerea progresului. Dar pledăm pentru o ierarhie a cunoașterii:
ceea ce este decis trebuie să fie înțeles personal,
ceea ce este delegat trebuie să fie controlabil,
ceea ce este extins trebuie să rămână subordonat sensului uman.
O societate care se externalizează complet nu devine mai inteligentă, ci mai vulnerabilă. Și în același timp se poate spune că, o civilizație care pierde cunoașterea personală pierde criteriile, chiar dacă păstrează instrumentele.
Acesta nu este un apel la stagnare, ci la măsură. Nu la reducerea cunoașterii, ci la reumanizarea ei. Fără această reechilibrare, expansiunea cognitivă va continua să crească, iar omul va rămâne tot mai mic în raport cu propriile sale creații. Prin urmare, în evoluția dualismului dintre INU și IAlg, avem nevoie de echilibru cognitiv.
Co-creație INU-IAlg și validare pentru public, Andrei Suman
