O crimă șocantă a zguduit comuna Băbiciu. O femeie în vârstă de 81 de ani a fost găsită fără viață în propria locuință, iar principalul suspect este un tânăr de doar 18 ani, din orașul Corabia, reținut de polițiști pentru omor. Alarma a fost dată marți, 3 februarie, în jurul orei 17:00, când Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apel la 112 de către o localnică, care a descoperit trupul neînsuflețit al bătrânei. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu, precum și un echipaj medical de prim ajutor.
Primele verificări au scos la iveală faptul că victima prezenta urme vizibile de violență. Trupul acesteia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde a fost supus necropsiei pentru stabilirea exactă a cauzei decesului. Având în vedere circumstanțele suspecte ale morții, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a preluat ancheta. Cercetările au fost desfășurate de o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu și Serviciului Criminalistic al IPJ Olt, sub coordonarea unui procuror criminalist.
În urma investigațiilor, anchetatorii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, femeia ar fi fost agresată fizic în aceeași zi de un tânăr de 18 ani. Pe baza probelor strânse, procurorul a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub acuzația de omor. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și urmează să fie prezentat Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Reprezentanții IPJ Olt reamintesc că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.














