Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 28 ianuarie 2026, pe Drumul Național 6, în localitatea Dăneasa. Evenimentul a fost semnalat Inspectoratului de Poliție Județean Olt printr-un apel la 112, în jurul orei 09:15. La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt, care au efectuat primele verificări. Din cercetările preliminare reiese că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Stoenești, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 26 de ani, din comuna Măldăeni, județul Teleorman. Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite.
În urma impactului, șoferul autoturismului și un pasager în vârstă de 35 de ani, aflat în același vehicul, au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele indicând că niciunul nu consumase alcool.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa foto: Grup Facebook – Info Trafic Slatina














