În atenția opiniei publice de la Olt se află, de o bună perioadă de timp, ancheta și procesul în care sunt părți omul de afaceri Mircea Ungureanu, primarul ales al comunei Vitomirești, Robert Rotea, alți oameni de afaceri, funcționari publici. Acțiunea împotriva acestora a pornit de la o anchetă derulată de DNA ST Craiova, vizând modul cum, pe raza comunei Vitomirești, în 2019, s-au efectuat lucrări de modernizare, prin asfaltare a unor străzi de pe teritoriul localității.
Pe scurt, acuzarea și-a construit fundamentul pornind de la o expertiză tehnică privind calitatea lucrărilor, execuția etapelor specifice conform proiectului. Pe șantierul în curs de la Vitomirești, o primă expertiză reține neconcordanțe în valoare de 200 de mii de lei. Ulterior, fără ca expertiza inițială să fi fost declarată viciată, fără existența unor indicii care să ceară completarea acesteia, urmează o a doua expertiză privind lucrarea în cauză. Prejudiciul, cu puțin sub 30 de milioane de lei. Pe o asemenea construcție a urmat trimiterea în judecată, iar în prezent, dosarul se află pe rolul Tribunalului Olt, acolo unde, cu termene acordate pe repede înainte, pare că se vrea a fi făcută o justiție unde adevărul este parte secundară a ecuației, asta pentru că, în pofida neconcordanțelor între cele două expertize, pe fondul unor declarații depuse de martori care atestă și confirmă existența lucrării în parametrii tehnico-economici, instanța de la Slatina fuge de adevărul indubitabil și se mulțumește cu prestări de servicii efectuate în concordanță cu ce spune Parchetul. Numai că adevărul este ocolit. Fără motiv și fără temei. Asta pentru că, în pofida evidențelor, a dubiilor care planează asupra expertizei care fundamentează acuzarea, judecătorul nu înțelege nevoia de obiectivitate. Temându-se de… aici e întrebarea care guvernează însăși existența acestui dosar.
Probă ilegală, un telefon restituit lui Ungureanu Mircea
La una dintre perchezițiile efectuate cu încălcarea gravă a legii, de către persoane fără competență, omului de afaceri Mircea Ungureanu i-a fost ridicat un telefon. Prin dovedirea faptului că acesta a fost procesat, în vederea percheziției de către persoane care nu aveau ce să caute în anchetă, aparatul respectiv a fost restituit titularului. Sesizarea de necompetență a fost făcută de apărătorii omului de afaceri Mircea Ungureanu. O întrebare logică este în câte alte situații, unde apărătorii nu insistă în detalii, se produc probe care fundamentează acuzări ce devin ulterior condamnări ale unor oameni cărora drepturile le sunt încălcate de cei desemnați de stat să aplice legea, iar când ei greșesc, nimeni nu dă socoteală, în pofida unei text consacrat care spune că nimeni nu este mai presus de lege. Aici, mai presus de lege pare că este un judecător care știe că o expertiză independentă, alta decât cea a acuzării sau a apărării, poate lumina drumul spre adevăr. Dacă chiar se dorește acest lucru.
Deocamdată acuzațiile sunt supoziții, presupuneri legate de acte și fapte, dar ele, aceste incertitudini produc un dosar greu. Despre un șantier unde lucrările sunt oprite, iar și acest fapt conduce la degradarea cauzată de timp, pe care acuzarea nu o va plăti din buzunar. Pentru că cineva, în justiția română, chiar și în speța de față, e mai presus de lege.














