Partidul Național Liberal marchează astăzi, 15 ianuarie 2026, 36 de ani de la reînființarea sa, un moment cu o semnificație aparte pentru istoria politică a României postdecembriste. Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, a transmis un mesaj aniversar în care a subliniat rolul esențial pe care liberalii l-au avut și continuă să îl aibă în consolidarea democrației românești. Potrivit liderului liberal, revenirea PNL pe scena politică în anul 1990, oficializată prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, a reprezentat mai mult decât reactivarea unui partid istoric. A fost, în esență, renașterea liberalismului românesc și reafirmarea unor valori fundamentale precum libertatea, pluralismul politic, statul de drept și economia de piață, într-o perioadă în care România își căuta direcția democratică.
Gigel Știrbu a amintit că Partidul Național Liberal nu este o creație a ultimelor decenii, ci continuatorul unei tradiții politice începute în 1875. De-a lungul istoriei moderne, liberalii au jucat un rol decisiv în momente-cheie pentru statul român, contribuind la dezvoltarea instituțiilor și la consolidarea identității naționale, cu precădere în perioada interbelică. După prăbușirea regimului comunist, PNL și-a asumat responsabilitatea de a readuce în viața publică dezbaterea liberă, competiția de idei și respectul pentru drepturile și libertățile fundamentale. „Această misiune rămâne la fel de actuală și astăzi, într-un context social și politic care cere stabilitate, viziune și responsabilitate”, a transmis deputatul liberal.
În mesajul său, Gigel Știrbu a subliniat că aniversarea celor 36 de ani de la reînființarea PNL nu este doar un prilej de a onora trecutul, ci și un angajament pentru viitor. „Este o obligație de a continua, cu seriozitate și determinare, construcția unei Românii democratice, prospere și profund ancorate în valorile europene”, a concluzionat liderul PNL Olt.
La mulți ani, Partidul Național Liberal!















