Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au reținut un bărbat bănuit de comiterea unei tâlhării calificate, după un jaf comis la o sală de jocuri de noroc din municipiu. Măsura a fost luată la data de 29 decembrie, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina. Fapta a avut loc în data de 28 decembrie 2025, când o angajată a unei săli de jocuri a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Olt. Aceasta a reclamat faptul că o persoană necunoscută a pătruns în incinta unității și, sub amenințarea unui obiect tăietor-înțepător, a sustras aproximativ 70.000 de lei.
Imediat după sesizare, polițiștii au deschis un dosar penal pentru tâlhărie calificată și au demarat activități investigativ-operative complexe, împreună cu Serviciul de Investigații Criminale. Scopul acestora a fost identificarea autorului, recuperarea prejudiciului și luarea măsurilor legale necesare. În urma verificărilor efectuate cu operativitate, anchetatorii au identificat un bărbat de 41 de ani, din comuna Tufeni, bănuit că ar fi autorul faptei. Pentru documentarea activității infracționale, la data de 29 decembrie 2025, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele acestuia. Perchezițiile au dus la recuperarea integrală a sumei sustrase, banii fiind restituiți persoanei vătămate. Pe baza probelor strânse, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Potcoava – Postul de Poliție Tufeni, precum și al Poliției Locale Slatina.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și aplicarea tuturor măsurilor legale care se impun. Reprezentanții IPJ Olt reamintesc că persoana cercetată beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.













