În ultimii ani, conceptul japonez de Societate 5.0 a fost prezentat ca o viziune „uman-centrică” în care tehnologia nu ne substituie, ci ne ajută. O societate în care IA, roboții, rețelele inteligente de date masive se îmbină discret cu viața de zi cu zi, pentru a ne elibera de muncile repetitive și pentru a optimiza sănătatea, mobilitatea și educația. Pare un echilibru perfect între progres tehnologic și bunăstare umană.
Dar, tocmai pentru că „pune omul în centrul universului digital”, Societatea 5.0 ridică o întrebare incomodă:
nu perpetuează ea, într-o formă soft, un antropocentrism socio-tehnologic?
Un om în centrul unei lumi care nu mai e doar a lui
De ce ar fi problematic acest antropocentrism? Pentru că, într-o epocă a ecosistemelor fragile, a schimbărilor climatice și a emergenței entităților autonome, bazate pe inteligență artificială, ideea că tehnologia trebuie să graviteze exclusiv în jurul omului poate părea anacronică. Societatea 5.0 vede tehnologia ca un instrument, nu ca un partener. Omul rămâne „stăpânul final” al unei structuri complexe în care alte entități — ecosisteme, sisteme automatizate, algoritmi evolutivi — devin simple resurse.
Aceasta este forma clasica a antropocentrismului: noi decidem, noi optimizăm, noi suntem beneficiari finali.
Un antropocentrism binevoitor — sau doar bine ambalat?
Desigur, Japonia nu promovează un antropocentrism dominator. Dimpotrivă, Societatea 5.0 este construită ca un „umanism tehnologic”:
– protejează demnitatea umană,
– ține sub control excesele IA,
– evită tentația transumanismului radical.
Dar între valoarea declarată și realitatea practică există o tensiune. Societatea 5.0 cere ca toate sistemele să fie orientate spre confortul, siguranța și productivitatea omului. Ori acest confort vine cu costuri, între care: intensificarea consumului de resurse, hiper-optimizarea vieții cotidiene, și o eventuală fragilizare a autonomiei noastre în fața „rețelelor invizibile care ne ajută”.
Ceea ce se prezintă ca anti-tehnocentrism poate deveni, paradoxal, o alta forma de centralism: omul este unic pentru proiectul tehnologic.
Criticile ecologiștilor și postumaniștilor
Privită prin lentila gândirii ecologice, Societatea 5.0 ignoră faptul că tehnologia nu servește doar oamenii, ci afectează ecosistemul întreg. Iar postumaniștii spun altceva:
Societatea 5.0 nu îndrăznește suficient, se teme de simbioza om-IA, protejează omul ca specie dominantă, menținând status quo-ul.
Între aceste două extreme, modelul japonez pare o soluție intermediară, prudentă, poate prea prudentă.
Este antropocentrismul o problemă? Depinde de ce lume vrem.
Societatea 5.0 poate fi acuzată de antropocentrism, da — dar poate că această acuză este prea repede formulată. Într-o epocă în care tehnologiile se dezvoltă rapid, iar tentația unei „tehnosfere autonome” este reală, a reveni la om, ca reper etic poate fi nu un defect, ci o busolă.
Întrebarea nu este dacă omul trebuie pus în centru, ci cum este pus acolo:
– ca beneficiar pasiv, într-o lume hiper-optimizată?
– sau ca participant conștient într-un ecosistem socio-tehnologic complex?
Societatea 5.0 oscilează încă între aceste două ipostaze.
Rămâne de văzut dacă, antropocentrismul ei este o ancoră de protecție sau o limitare conceptuală într-o lume care se schimbă mai mult decât capacitatea noastră de a înțelege.
Comentariu de final: Avem nevoie ca prin evadarea din noi înșine, în noua realitate cognitiv- tehnologică și la începutul evoluției noastre cognitive să integrăm conceptul Societatea 5.0, îmbunătățit. Nu absolutizăm și nu divinizăm acest concept socio – cognitiv, tehnologic.
Co-creație jurnalistică INU-IAlg, Andrei Suman
