Acasă Actualitate Deputatul Mihai-Adrian Țiu îl acuză pe președintele Nicușor Dan de iresponsabilitate și...

Deputatul Mihai-Adrian Țiu îl acuză pe președintele Nicușor Dan de iresponsabilitate și girarea unui Guvern lipsit de reforme

62

Deputatul de Olt Mihai-Adrian Țiu lansează un atac ferm la adresa președintelui României, Nicușor Dan, după declarațiile șefului statului din 1 Decembrie, prin care acesta afirma că România este „o țară coruptă”. Parlamentarul consideră că mesajul prezidențial a fost lipsit de responsabilitate și respect față de cetățeni, afectând imaginea statului și credibilitatea instituțiilor românești. Potrivit deputatului Țiu, președintele recunoaște existența corupției, dar continuă să susțină un Guvern „acuzat de lipsă de reforme, netransparență și numiri controversate”. În opinia sa, afirmațiile lui Nicușor Dan ar demonstra „lipsa unei puteri reale de decizie și a curajului de a acționa”, deși acesta ar trebui să fie primul care să intervină împotriva neregulilor din sectorul public.

Parlamentarul critică și faptul că, deși președintele a catalogat sistemele de educație și sănătate ca fiind slabe, nu a prezentat soluții concrete pentru remedierea problemelor. „Un președinte care își acuză țara, fără să vină cu nicio soluție, expune cetățenii la umilință și destabilizare”, afirmă Țiu.

Deputatul subliniază că declarațiile lui Nicușor Dan îi afectează în mod direct pe angajații corecți ai statului și amplifică neîncrederea publică. În acest context, el îi solicită public președintelui să explice ce măsuri intenționează să ia pentru combaterea corupției pe care o invocă și să clarifice cum își exercită atribuțiile în raport cu Guvernul pe care îl susține.

„Nu România este coruptă și nu românii sunt vinovați, ci instituțiile conduse de oameni instalați politic și firmele de casă abonate la bugetul statului”, afirmă deputatul, precizând că responsabilitatea schimbării aparține în primul rând președintelui.

Mihai-Adrian Țiu își încheie declarația cu un apel la responsabilitate și demnitate în exercitarea funcției prezidențiale, subliniind că românii au nevoie de un lider care să vină cu soluții reale și să protejeze imaginea țării: „Românii vor un președinte care să îi reprezinte cu onoare, nu unul care își denigrează propria țară. Un popor unit nu poate fi învins”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.