Acasă Editorial Sub jurământ, martorii din procesul Ungureanu, Rotea și ceilalți, în contradictoriu cu...

Sub jurământ, martorii din procesul Ungureanu, Rotea și ceilalți, în contradictoriu cu acuzarea!

129

Ziua de 3 decembrie 2025, a adus la Tribunalul Olt, un nou termen de judecată în cauza unde sunt acuzați omul de afaceri Mircea Ungureanu, Robert Rotea, primar ales la Vitomirești, alți oameni de afaceri și funcționari publici.
O etapă importantă în aflarea adevărului, căci, aici, acuzațiile făcute de DNA Craiova, încă din 2019, sunt înlăturate prin depozițiile celor citați să depună mărturie sub jurământ pentru aflarea adevărului.
Practic, toată construcția acuzării se leagă de faptul că rețeaua de drumuri modernizată în comuna Vitomirești de firma de afaceri a lui Mircea Ungureanu, fie este executată defectuos, fie nu există. Astfel, s-a construit tot edificiul acuzării prin care se reține un prejudiciu foarte mare, anulându-se toate elementele de construcție puse în operă până acum în ceea ce înseamnă șantierul în lucru de la Vitomirești.

Audierea martorilor, un pas necesar în derularea procesului
Depozițiile susținute în fața instanței au arătat ca răspunsuri la întrebările judecătorului, prin declarațiile martorilor, faptul că la Vitomirești, în derularea contractului, s-au efectuat etapele de lucrări specifice, cum ar fi decopertări ale carosabilului de pământ existent, pregătirea stratului premergător prin balastare și piatră spartă.
Întrebările și răspunsurile nu au fost comentate de procurorul de ședință, ca reprezentant al acuzării. Martorii, atât cei implicați în procesul de realizare a modernizării străzilor, cât și localnici din Vitomirești, au prezentat atât judecătorului de caz, cât și procurorului de ședință, imagini fotografiate întâmplător înainte de executarea lucrărilor de asfaltare, cât și după. Suficient de elocvente ca să arate că, astăzi, la Vitomirești, în locul noroaielor consacrate, sunt străzi asfaltate.

Proba timpului, versus acuzarea de proastă calitate
La fundamentul acuzării, DNA Craiova, atât la stabilirea prejudiciului, cât și ca temei la trimiterea în judecată, a invocat proasta calitate a lucrării, încercând să susțină eludarea etapelor procedurale pentru a produce profit ilicit în dauna beneficiarului, Primăria Vitomirești.
Numai că, trecerea timpului, deși șantierul nu este închis, arată o structură rezistentă, practicabilă, la șase ani de la demararea lucrărilor propriu-zise. Asta în timp ce, spre exemplu, în municipiul Slatina, pe strada Ecaterina Teodoroiu, după o lucrare amplă de decopertare masivă, de turnarea unui strat de beton, peste care s-a așternut un covor asfaltic, au început să apară denivelări. Poate cineva din acuzare dă într-o groapă de pe acolo și are o revelație asupra aptitudinilor profesionale în domeniul construirii de infrastructură.

Probele deja anulate, o provocare pentru judecătorul de caz
La termenul anterior celui de la începutul lui decembrie, judecătorul a admis scoaterea din dosar a unor probe obținute în afara procedurii penale, realizate de lucrători ai DGA, fără atribuții și competențe în dosarul în cauză.
Înlăturarea acestora nu se poate face fără a lua în analiză și documentele generate de aceste ilegalități, în fapt, acuzuri grave săvârșite împotriva tuturor celor trimiși în judecată în dosarul respectiv.
Singura probă pe care acuzarea o poate reține ar fi starea de fapt a drumurilor dintr-un șantier în execuție și satisfacția oamenilor din Vitomirești, ieșiți astăzi din nămol pentru a merge în papuci, pe asfalt. Dar cu o astfel de probă nu poți condamna pe nimeni bazându-te pe justiția din România, pe cea dreaptă și nu pe cea unde acuzarea pare un joc de interese ascunse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.