Acasă Actualitate Experiență interactivă la Jandarmeria Olt, de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor

Experiență interactivă la Jandarmeria Olt, de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor

51

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a marcat Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor printr-o activitate specială dedicată tinerilor: „Ziua Ștafetei”. Evenimentul, desfășurat miercuri, 19 noiembrie, a adus la sediul instituției aproximativ 20 de elevi ai Liceului Tehnologic „Tănase Constantin” din Izvoarele, oferindu-le ocazia de a păși în universul profesiei de jandarm. Proiectul „Ziua Ștafetei” își propune să le arate elevilor, într-un mod direct și interactiv, ce înseamnă să lucrezi în Jandarmeria Română, de la atribuții și misiuni, până la responsabilitățile zilnice ale acestei cariere. Tinerii au descoperit tehnica din dotare, echipamentele folosite în teren și au primit explicații despre modul în care jandarmii acționează în sprijinul comunității.

O componentă importantă a întâlnirii a fost sesiunea susținută de specialiștii Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale. Aceștia le-au vorbit elevilor despre consecințele nerespectării legii, despre efectele consumului de substanțe interzise și despre importanța semnalării comportamentelor antisociale, mai ales în mediul școlar. Discuțiile au urmărit prevenirea delicvenței juvenile și formarea unui comportament responsabil în rândul tinerilor. Reprezentanții Jandarmeriei Olt subliniază că astfel de activități contribuie la educația și dezvoltarea elevilor, oferindu-le repere clare, informații esențiale și încrederea necesară pentru a face alegeri sănătoase și responsabile.

La final, jandarmii i-au încurajat pe tineri să caute permanent cunoaștere, să adreseze întrebări și să își urmeze drumul cu respect față de valorile care îi pot ghida spre un viitor sigur și echilibrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.