Misiune contracronometru pentru salvatorii Detașamentului Slatina, în urma unui grav accident rutier produs miercuri, 12 noiembrie, pe strada Banului din municipiu. Un autoturism în care se aflau trei persoane a plonjat într-un canal de deversare cu o adâncime de aproximativ zece metri, evenimentul necesitând o intervenție complexă a echipajelor de Urgență. La fața locului au acționat o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijinul acestora au intervenit și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt.
Două dintre victime, cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, au fost găsite în afara autoturismului, conștiente, și au fost aduse la suprafață cu ajutorul accesoriilor de salvare. Cea de-a treia persoană, aflată blocată în vehiculul răsturnat, a fost de asemenea conștientă, fiind extrasă cu ajutorul echipamentelor de descarcerare și adusă la suprafață în siguranță. Toate cele trei victime au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Slatina pentru investigații suplimentare.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.












