Acasă Actualitate Deputatul Mihai-Adrian Țiu: „Sacrificiul veteranilor nu va fi niciodată uitat! Respect și...

Deputatul Mihai-Adrian Țiu: „Sacrificiul veteranilor nu va fi niciodată uitat! Respect și onoare eroilor României”

51

În fiecare an, la data de 11 noiembrie, România își comemorează veteranii din teatrele de operații, aducând un omagiu militarilor care au luptat sub drapelul național în misiuni internaționale. Cu această ocazie, deputatul de Olt din partea Grupului parlamentar S.O.S. România, Mihai-Adrian Țiu, a transmis un mesaj de recunoștință față de toți cei care au apărat pacea și valorile țării, pe fronturile lumii.

„Ziua de 11 noiembrie are o semnificație aparte. La această dată, în anul 1918, la ora 11:00, a fost semnat Armistițiul între Puterile Antantei și Germania, marcând sfârșitul Primului Război Mondial. România se îndrepta atunci către una dintre cele mai importante pagini din istoria sa, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, a amintit deputatul.

Țiu a subliniat că macul roșu, simbolul internațional al eroilor căzuți în războaie, rămâne un semn al sacrificiului militarilor români, purtat în această zi pentru a le cinsti memoria.

„În județul Olt mai sunt în viață doar doi dintre veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, o mare onoare pentru noi toți. Acești oameni sunt adevărate modele de devotament și curaj, iar noi avem datoria morală să le recunoaștem meritele și să păstrăm vii faptele eroice ale celor care nu mai sunt printre noi. Astăzi mă înclin cu respect în fața tuturor”, a declarat parlamentarul oltean.

Într-un context internațional tensionat, marcat de conflicte și incertitudini, Mihai-Adrian Țiu a făcut apel la unitate și respect față de sacrificiul militarilor români care au participat la misiuni în Africa, Balcanii de Vest, Irak și Afganistan.

„Astăzi, la opt decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, când nimeni nu se mai gândea că pacea ar putea fi din nou zdruncinată, rememorăm trecutul eroic al veteranilor români și aducem un omagiu celor pe care îi numim, cu dreptate, eroi”, a transmis deputatul.

În încheiere, Mihai-Adrian Țiu și-a exprimat recunoștința față de toți veteranii români: „Veteranii din teatrele de operații vor rămâne mereu un exemplu de curaj pentru societate și un model pentru tinerele generații. Sacrificiul lor nu va fi niciodată uitat. Respect și onoare veteranilor noștri! Un popor unit nu poate fi învins!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.