Acasă Politic Deputatul Mihai-Adrian Țiu acuză abuzuri în Parlament: „Opoziția este redusă la tăcere!”

Deputatul Mihai-Adrian Țiu acuză abuzuri în Parlament: „Opoziția este redusă la tăcere!”

54

Deputatul de Olt al partidului S.O.S. România, Mihai-Adrian Țiu, lansează acuzații grave la adresa coaliției de guvernare, susținând că opoziția este „redusă la tăcere” printr-o decizie abuzivă a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare privind desfășurarea declarațiilor politice. Parlamentarul afirmă că noua împărțire a timpului de vorbire în ședințele de plen încalcă regulamentul Camerei Deputaților, favorizând partidele aflate la guvernare, PSD, PNL și USR, cărora le-au fost alocate câte patru declarații politice fiecare. În comparație, formațiunile mai mici din opoziție, POT și S.O.S. România, au primit doar câte o singură declarație.

„Sunt indignat și revoltat de această decizie. Opoziția are dreptul de a vorbi, iar reducerea noastră la tăcere este o formă clară de abuz politic”, a declarat Mihai-Adrian Țiu. Deputatul a adresat întrebări directe către PNL și USR, acuzându-le că acceptă încălcarea regulamentului doar pentru a obține avantaje politice: „De ce solicitați și în același timp acceptați această încălcare a regulamentului? Compromisurile politice nu sunt onorabile atunci când trădează voturile românilor”, a transmis acesta.

Totodată, Țiu a criticat PSD pentru „complicitate” și „tăcere” în fața abuzurilor: „Tăcerea PSD reprezintă o nouă lecție de calcule politice făcute în defavoarea intereselor românilor”, a adăugat deputatul SOS România. Acesta a făcut și o referire la UDMR, care a primit trei declarații politice, reamintind un episod recent în care un deputat al formațiunii „a jignit națiunea română” la tribuna Parlamentului. „Este revoltător ca UDMR să primească mai multe declarații decât partidele din opoziție, în condițiile în care unii dintre reprezentanții lor contestă suveranitatea României”, a spus Țiu.

În încheiere, parlamentarul SOS România a făcut un apel la toate partidele politice să respecte votul românilor și principiile democratice. „România are nevoie de adevăr și dreptate, nu de compromisuri politice. Stop abuzurilor din Parlament! Vocea cetățenilor trebuie ascultată, nu redusă la tăcere”, a transmis Mihai-Adrian Țiu.

Deputatul a subliniat că românii nu mai pot fi mințiți și că opoziția are datoria morală de a semnala fiecare nedreptate: „Un popor unit nu poate fi învins!”, a concluzionat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.