Organizația județeană a Partidului Social Democrat Olt a organizat vineri, 24 octombrie 2025, o conferință județeană extraordinară, în cadrul căreia au fost adoptate decizii importante privind participarea la Congresul Extraordinar al PSD, programat pentru data de 7 noiembrie.
Cu această ocazie, membrii PSD Olt au votat în unanimitate hotărârea de susținere politică a președintelui organizației, Marius Oprescu, pentru funcția de prim-vicepreședinte al partidului, în cadrul moțiunii „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună”. De asemenea, conferința a stabilit componența delegației județene, formată din 104 membri, care va reprezenta Oltul la Congresul PSD.
Potrivit reprezentanților formațiunii, întreaga delegație va sprijini echipa condusă de Sorin Grindeanu, din care face parte și Marius Oprescu. Această decizie confirmă, spun social-democrații olteni, „că Oltul este important nu doar ca nume, ci ca echipă, ca stil și ca mentalitate”.












