Primarul comunei Deveselu, Marius Aliman, aniversează un an de la preluarea mandatului și își invită concetățenii la o serie de ședințe publice, menite să aducă transparență și implicare în viața comunității.
„Se împlinește un an de când mi-ați acordat încrederea să vă reprezint ca primar, iar împreună am început să construim o comună mai curată, mai modernă și mai unită”, a transmis edilul într-un mesaj adresat locuitorilor.
Pentru a prezenta bilanțul activității sale și pentru a discuta proiectele aflate în derulare, dar și planurile de viitor, primarul Aliman organizează sâmbătă, 25 octombrie 2025, întâlniri cu cetățenii în mai multe puncte ale comunei.
Programul ședințelor publice este următorul:
ora 10:00 – Căminul Cultural Deveselu
ora 14:00 – Căminul Cultural Comanca
ora 17:00 – Cartierul Aviatorilor
„Vă aștept cu drag să stăm de vorbă deschis, să veniți cu propuneri și să construim împreună viitorul comunei noastre”, a mai declarat primarul.














