Nu pornesc niciodată de la premisa că unii sunt absolut buni, alții absolut răul maxim. Asta, atunci când este vorba de politicienii locului, sau de cei văzuți prin sticla colorată a telefoanelor/televizoarelor. Mai degrabă, tind spre ideea că intenția de a face bani domină răul ascuns…
Știu, unora le place, altora nu, astăzi, cu toate vânătăile suferite din contactul cu pragul de sus, după ultimele alegeri, PSD rămâne cel mai mare partid politic din România. Multe din lucrurile bune petrecute în ultimii 35 de ani, dar și cele ceva mai întunecate sunt emanații ale politicilor publice ale acestui partid.
La început de noiembrie, într-o zi cu semnificație aparte ceva mai la Est, are loc congresul PSD. Unii ar spune că importanța evenimentului este diminuată de lipsa competiției interne. Un singur candidat, Sorin Grindeanu, o moțiune cu o singură echipă asumată.
Înaintea Congresului PSD vorbim deja de retragerea din competiția internă, din funcția deținută, a secretarului general, Paul Stănescu. Timp de șase ani, de la extaz la agonie, de la alegeri câștigate aproape de majoritate absolută până la ce au fost ultimele două rânduri de prezidențiale…
Însă, memoria colectivă este scurtă, pe retină rămân alegerile ultime, cele unde PSD a pierdut…
Alegerile din noiembrie, cu un Paul Stănescu retras deja, nu sunt pierdute pentru PSD Olt. În echipa de prim-vicepreședinți, potrivit tuturor surselor disponibile, vine Marius Oprescu, președinte PSD Olt, președinte și la Consiliul Județean.
Lângă Victor Negrescu, europarlamentar și Bogdan Ivan, ministru al Energiei, ceva mai teoreticieni. Marius Oprescu vine să completeze zona de organizare, de conexiune cu ceea ce înseamnă relația unui partid cu structurile asimilate din teritoriu, acolo unde pe fiecare organizație, fie ea și de cartier, există un viitor președinte de partid.
Pragmatismul politic al lui Oprescu în noua echipă de conducere a PSD la nivel național este un necesar pentru partid, înainte de a-i fi acestuia beneficiu!
Iar, de acest pragmatism are nevoie astăzi PSD, în condițiile în care societatea caută idoli în carne și oase prin desene umane animate.
Și, într-un fel, pasul făcut de Marius Oprescu spre zona de decizie centrală din PSD este unul prin care Oltul rămâne pe harta națională a unui partid, care cu relele, cu bunele sale a înseamnat ceva din ce este România astăzi, o țară schimbată mult în bine în anii din urmă!













