Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt anunță demararea, în luna noiembrie 2025, a patru programe de formare profesională destinate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. În total, 56 de olteni vor avea oportunitatea de a se califica într-una dintre meseriile cerute pe piața muncii.
Potrivit instituției, cursurile vor fi organizate pentru următoarele ocupații:
– lucrător comercial – 14 participanți;
– femeie de serviciu – 14 participanți;
– îngrijitor spații verzi – 14 participanți;
– frizer – 14 participanți.
Programele de formare sunt oferite gratuit pentru șomerii indemnizați și neindemnizați înscriși în evidențele AJOFM Olt. Persoanele care au deja un loc de muncă, dar doresc să se recalifice sau să își îmbunătățească competențele, pot participa contra cost, achitând valoarea integrală a cursului. Reprezentanții AJOFM Olt subliniază că aceste inițiative contribuie la creșterea șanselor de integrare pe piața muncii și la adaptarea forței de muncă la cerințele actuale ale angajatorilor din județ.
Cei interesați pot obține mai multe informații despre înscriere și desfășurarea cursurilor la sediul AJOFM Olt, din Slatina, strada Crișan nr. 31 bis, sau la numărul de telefon 0249/438595, tasta 7.












