În cadrul Galei Directorilor AVE România 2025, organizată luni, 20 octombrie, Iulian-Ninel Nicolae, directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Magheru” din Caracal, a fost desemnat „Directorul Anului 2025 pentru Antreprenoriat”, o recunoaștere de prestigiu care confirmă viziunea, implicarea și rezultatele sale remarcabile în transformarea educației locale.
De peste 14 ani la conducerea școlii, Iulian-Ninel Nicolae a demonstrat ce înseamnă leadershipul autentic în educație, acela care inspiră, inovează și schimbă în profunzime comunitatea.
Printre realizările care i-au adus acest titlu se numără:
– Atragerea unei investiții de peste 2 milioane de euro, prin care instituția a fost complet modernizată, devenind un model de eficiență energetică, cu o reducere de 34% a consumului de energie;
– Crearea unei săli de clasă în aer liber, un spațiu inovator care conectează elevii cu natura și promovează un mod de învățare interactiv și adaptat generațiilor actuale;
– Digitalizarea completă a școlii, care a crescut satisfacția și performanță, peste 85% dintre elevi și 90% dintre profesori s-au declarat „extrem de mulțumiți” de noile condiții de predare și învățare.
Prin aceste inițiative, școala „Gheorghe Magheru” a devenit un etalon de sustenabilitate și inovație educațională, demonstrând că tehnologia și responsabilitatea față de mediu pot merge mână în mână pentru a construi școala viitorului.

După primirea premiului, Iulian-Ninel Nicolae a transmis un mesaj emoționant de mulțumire: „Mulțumesc frumos colegilor mei pentru încrederea acordată, elevilor pentru implicare și dăruire, autorităților locale și domnului primar Ion Doldurea pentru sprijin, precum și Inspectoratului Școlar Județean Olt pentru colaborare. Un gând special de recunoștință domnului Inspector Școlar General Ion Adrian Bărbulete și doamnei Inspector Școlar General Adjunct Mariana Gheorghe, care au crezut în mine. Mulțumesc din suflet familiei mele, care este mândră de mine în aceste momente”.
Premiul „Directorul Anului pentru Antreprenoriat” confirmă încă o dată faptul că școala poate fi un centru de dezvoltare și inovație în comunitate, atunci când este condusă cu viziune, curaj și devotament.














